Recent, o erupție solară de proporții colosale a avut loc pe partea îndepărtată și ascunsă a Soarelui, declanșând o ejecție de masă coronală (CME) de o magnitudine rar întâlnită. Aceasta, aruncând în spațiu un nor masiv de plasmă, s-a izbit cu forță de planeta Mercur. Acest eveniment cosmic a avut loc pe 9 martie, în jurul orei 19:00 ET, și a fost monitorizat îndeaproape de Observatorul de Dinamică Solară (SDO) al NASA.
Dimensiunea erupției, care este aproximativ de 40 de ori mai largă decât Pământul, și cantitatea de plasmă ejectată în spațiu sunt remarcabile. Analizele preliminare sugerează că erupția s-a întins pe o lungime de aproximativ 500.000 de kilometri, ceea ce face să palească orice fenomen similar observat în ultimii ani.
În urma impactului cu Mercur pe 10 martie, suprafața stâncoasă a planetei a fost zguduită, declanșând potențial “aurore cu raze X” în jurul lumii sale neprotejate. Acest fenomen, unic în sistemul nostru solar, este rezultatul interacțiunii dintre electronii ejectați de CME și suprafața lui Mercur. Datorită lipsei unei atmosfere protectoare, acești electroni produc raze X la decelerare, creând un spectacol de lumini invizibile ochiului uman, dar detectabile de tehnologia de pe Pământ.
Acest incident subliniază vulnerabilitatea lui Mercur în fața evenimentelor cosmice majore, dată fiind proximitatea sa de Soare. Fără o atmosferă care să îi servească drept scut, planeta mică este expusă la întreaga forță a furtunilor solare, care modelează și transformă constant suprafața sa.
Mai mult decât atât, erupția gigantică semnalează posibilul început al maximului solar, perioada de vârf a ciclului solar de aproximativ 11 ani, când activitatea solară, inclusiv erupțiile și furtunile solare, atinge intensitatea maximă. Fenomenele recente, cum ar fi erupția de clasa X și pluma de plasmă observate în ultima lună, indică faptul că suntem deja martori la intensificarea activității solare, care s-a produs mult mai devreme decât anticipau cercetătorii.
Planeta Mercur Lovita de o Eruptie Masiva a Soarelui
Un aspect îngrijorător al acestor evenimente este incapacitatea cercetătorilor de a monitoriza eficient partea îndepărtată a Soarelui, unde se pot forma pete solare gigantice, capabile să declanșeze furtuni solare surprinzătoare. Aceste pete pot prezenta un risc semnificativ dacă se rotesc spre Pământ, expunând planeta noastră la erupții solare și CME-uri devastatoare.
În acest context, unul dintre “asii din mânecă” ai NASA este roverul Perseverance, care, de pe Marte, poate oferi o privire rară asupra laturii îndepărtate a Soarelui, oferind date valoroase pentru anticiparea și pregătirea împotriva unor astfel de evenimente cosmice.
Astfel, impactul recent dintre CME și Mercur servește nu doar ca o demonstrație a forței brute a naturii cosmice, ci și ca un memento al nevoii continue de a îmbunătăți tehnologiile și metodele noastre de monitorizare a Soarelui. Într-un univers unde distanțele sunt măsurate în ani-lumină și forțele naturii operează la scară cosmică, înțelegerea și anticiparea evenimentelor solare reprezintă esența supraviețuirii noastre pe termen lung în spațiu.
