Acasă Romania Donald Trump Acuză Iranul de Atacuri în Strâmtoarea Hormuz după Declanșarea Project...

Donald Trump Acuză Iranul de Atacuri în Strâmtoarea Hormuz după Declanșarea Project FREEDOM

Donald Trump Amenință Iar Iranul după Impunerea Blocadei Navale Asupra Porturilor

Donald Trump, președintele SUA, a anuntat Project FREEDOM, o inițiativă care are în centru Marina SUA, ea fiind gândită pentru a ajuta navele blocate ța intrările în strâmtoarea Hormuz să parcurgă în siguranță zona, asta după ce americanii au primit cereri de la diverse țări neimplicate în războiul din Iran pentru a facilita acest lucru.

Donald Trump spune că măsura se aplică doar pentru țările care nu au avut vreo implicare în războiul din Iran, iar asta pentru că în cazul lor nu ar exista opoziție de la Teheran cu privire la tranzit, dar cu toate acestea, Coreea de Sud, dar și alte țări neimplicate au avut nave atacate, iar președintele american cere implicarea lor în război.

Donald Trump spune că marina SUA a mai distrus câteva bărci de atac iraniene, dar dincolo de asta, se încearcă ajutarea tranzitului câtorva nave în fiecare zi, chiar dacă procesul este unul periculos, SUA este hotărâtă să nu lase Iranul să țină blocată această importantă zonă de tranzit.

”Iranul a atacat niște națiuni independente în ceea ce privește Mișcarea Navelor, PROJECT FREEDOM, inclusiv o navă de marfă sud-coreeană. Poate că este timpul ca Coreea de Sud să vină și să se alăture misiunii! Am doborât șapte ambarcațiuni mici sau, cum le place lor să le numească, ambarcațiuni „rapide”.

Este tot ce le-a mai rămas. În afară de nava sud-coreeană, în acest moment nu au existat pagube la trecerea prin strâmtoare. Secretarul de război Pete Hegseth și șeful Statului Major Interarme, Dan Caine, vor avea o conferință de presă mâine dimineață. Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei chestiuni!” a afirmat Donald Trump.