Un terminal iPhone 4 \”supravietuieste\” unei caderi de la 300 metri

Cei de la iLounge au o poveste foarte interesanta despre un terminal iPhone 4 care a “supravietuit” dupa ce a cazut de la nu mai putin de 300 metri inaltime. Terminalul apartine unui parasutist din SUA care se ocupa cu antrenarea cadetilor de la o unitate militara din SUA si, dupa cum va puteti imagina deja, terminalul i-a cazut acestuia din haina in timpul unei misiuni. Respectivul parasutist are datoria de a verifica daca avionul se afla in pozitia corecta in aer inainte ca militarii sa sara din el iar in timpul unei misiuni de antrenament a avut neplacerea de a “pierde” in zbor terminalul iPhone 4 care a cazut de la o inaltime de 300 metri.

V-ati imagina ca terminalul a fost distrus in totalitate si nu a mai fost gasit nu? Ei bine nu pentru ca respectivul parasutist avea activata pe terminal functia Find My iPhone si cu ajutorul ei a localizat pe harta terminalul si a mers sa il recupereze. Dispozitivul se afla la aproximativ 2 mile de aerodrom, intr-o padure unde a fost purtat de vant in cadere. Terminalul era “echipat” cu o carcasa Griffin si un spate metalic special montat pentru a il proteja de lovituri si se pare ca aceasta protectie si-a facut datoria pentru ca terminalul era intact, ba mai mult avea doar o simpla zgarietura pe el. Povestea pare incredibila insa cei de la iLounge spun ca e reala.

Probabil copacii din padure au atenuat caderea dispozitivului si daca a cazut pe carcasa din spate atunci se explica de ce nu s-a dezintegrat, insa e interesant sa vezi cat de rezistent este terminalul avand in vedere ca multa lume se plange de fragilitatea sa.