Samsung face apel hotararii prin care se interzice vanzarea Galaxy Tab 10.1 in Australia

    Bataliile legale dintre Samsung si Apple continua astazi printr-un apel formulat de catre compania asiatica impotriva deciziei de interzicere a vanzarilor Galaxy Tab 10.1 in Australia. Apple a castigat intr-o instanta aceasta interdictie si acum se pare ca va trebui sa o apere in fata instantelor australiene. Compania Samsung are o interdictie asemanatoare siin Germania, tara in care nu a reusit sa o ridice asa ca este foarte posibil ca judecatorii australieni sa fie de aceeasi parere si tableta sa ramana in continuare in depozitele companiei.

    Ieri o instanta din Italia a respins cererea companiei Samsung pentru interzicerea vanzarilor terminalului iPhone 4S si acelasi lucru s-ar putea intampla si in Franta, tara in care compania asiatica are o cerere asemanatoare introdusa. Pana acum Apple a iesit de fiecare data invingatoare in bataliile impotriva Samsung si lucrurile par a nu se schmiba din moment ce iPhone 4S nu a fost interzis in Italia.

UPDATE: Se pare ca Apple a trimis resellerilor de produse Samsung instiintari prin care ii anunta ca trebuie sa opreasca vanzarile acestei tablete in Australia. Deocamdata niciunul dintre reselleri nu a oprit vanzarile si unul se gandeste nici macar sa nu ia aceasta masura pana cand o instanta australiana nu o va soma.