Facebook este interesata sa achizitioneze WhatsApp

  WhatsApp Messenger este de mai bine de un an de zile pe locul 1 in topul celor mai achizitionate aplicatii din App Store Romania, titlul avand foarte mult succes chiar si la nivel international. Aplicatia este atat de populara incat Facebook ar fi interesata sa o achizitioneze, la fel cum a facut si cu celebrul serviciu Instagram. WhatsApp Messenger este disponibila in 250 de tari pe 750 de retele de telefonie mobila, ruleaza pe aproape orice sistem de operare mobil si este utilizata de 100 de milioane de utilizatori simultan la aproape orice ora din zi, deci Facebook este indreptatita sa fie interesata.

  Cei de la TechCrunch au aflat despre discutiile ce ar fi avut loc intre conducerile ambelor companii, ei nu stiu detalii despre subiect, insa stiu ca s-a discutat despre o posibila achizitie. Daca WhatsApp ar intra in portofoliul Facebook, atunci nu s-ar schimba prea multe, insa aplicatia ar avea un enorm potential de a creste in continuare, avand in spate sustinerea unei companii extrem de potente din toate punctele de vedere.