Foxconn incepe sa foloseasca primii roboti pentru a fabrica terminale iPhone 5

  Anul trecut v-am spus ca Foxconn intentioneaza sa implementeze 1 milion de roboti in propriile fabrici pentru a produce iDevice-urile celor de la Apple si dispozitivele companiilor care o contracteaza pentru asamblare. Foxconn va inlocui o buna parte din forta de munca umana cu acesti roboti si primii 100 au inceput deja sa asambleze terminale iPhone 5 intr-o fabrica Foxconn din Shenzen. Implementarea acestor robiti a crescut eficienta de lucru cu 140% in momentul de fata, insa ei nu sunt folositi in procese ce implica efectuarea de manevre precise.

  Un robot de acest gen costa putin peste 16.000$ si 20.000 de astfel de masinarii au fost deja amplasate intr-o alta fabrica Foxconn care nu produce iDevice-uri pentru Apple. Foxconn va investi destule miliarde de dolari in implementarea acestor roboti in fabricile sale, dar rezultatul final va fi o imbunatatire a timpilor de productie a iDevice-urilor, reducerea numarului de erori de productie si poate o reducere substantiala a furturilor de componente, inainte ca produsele sa ajunga pe piata.