WiSee foloseste semnalul Wi-Fi pentru a recunoaste gesturile pe care le faci oriunde in casa (Video)

[youtube]http://youtu.be/VZ7Nz942yAY[/youtube]

  WiSee este un sistem revolutionar care aduce in viata reala concepte pe care le-ati vazut doar prin filmele stiintifico-fantastice in ultimii ani. WiSee este capabil sa recunoasca gesturile facute de catre utilizatori in casa si sa actioneze diverse obiecte in baza lor, gesturile fiind recunoscute cu ajutorul spectrului Wi-Fi. Folosindu-se de efectul Doppler, sistemul dezvoltat de catre o serie de cercetatori ai universitatii din Washington este capabil sa recunoasca gesturi facute in camere invecinate celor in care este amplasat dispozitivul, lucru imposibil de realizat cu un Kinect sau Leap Motion, de exemplu.

  Testand aparatul intr-un birou si un apartament cu 3 camere, cercetatorii au afirmat ca acesta are o acuratete de 94% pentru recunoasterea gesturilor si aici vorbim despre gesturi facute in camere separate de aparat. WiSee este conceput pentru a functiona cu orice fel de echipament Wi-Fi si daca va ajunge pe piata, probabil va simplifica extrem de mult accesul utilizatorilor la asemenea produse.