Prima Pagina Apple WWDC 2013 – asteptarile mele

WWDC 2013 – asteptarile mele

17

  Dupa cum stiti deja, luni Apple va da startul WWDC 2013 cu ajutorul unui keynote in care urmeaza sa prezinte cateva noutati extrem de asteptate de catre oamenii din lumea intreaga. In acest articol nu voi intra in detalii in legatura cu ceea ce ar putea contine fiecare sistem de operare in parte, insa va voi spune, in mare, ceea ce astept eu sa vad luni seara si va spun din nou ca va astept pe iDevice.ro luni de la ora 19:30 pentru a discuta despre tot ceea ce urmeaza sa prezinte cei din Cupertino.

iOS 7

  Nu exista niciun dubiu ca Apple va prezenta iOS 7 in cadrul evenimentului ce va avea loc luni, compania anuntand acest lucru inca din luna aprilie, Tim Cook reconfirmand totul la sfarsitul lunii trecute. Ma astept ca iOS 7 sa vina cu un design modificar, dar nu major, ma astept sa vedem cateva functii noi si interesante si desigur ma astept ca prima versiune beta sa fie disponibila din acea seara. iOS 7 nu va fi lansat oficial pe 11 iunie, ci la minim 2 luni si jumatate distanta, deci undeva prin septembrie il vom avea disponibil in versiune finala.

  Exista posibilitatea ca unele functii ale iOS 7 sa fie oferite chiar de acum, iar aici ma refer la modificari ce pot fi implementate in App Store sau poate iCloud.

OS X 10.9

  O alta certitudine este prezentarea OS X 10.9, noua versiune a sistemului de operare dedicat Mac-urilor. Exact precum in cazul iOS 7, Apple a confirmat chiar din luna aprilie ca urmeaza sa prezinte “evolutia” sistemului sau de oeprare si exact precum in cazul iOS-ului acesta nu va fi lansat imediat. Exista sanse mari ca o versiune beta a OS X 10.9 sa apara in cursul serii de luni, Apple avand nevoie de o perioada de testare a sistemului pentru a rezolva problemele care apar in mod normal in orice initiativa de acest gen.

MacBook Air si MacBook Pro Retina Display

  Aflasem in weekend ca un MacBook Pro Retina Display mai subtire si mai usor si-ar putea face aparitia la WWDC 2013 impreuna cu noi modele ale MacBook Air, insa acest lucru nu mai este atat chiar de sigur. Aproape sigur este ca vom vedea noi versiuni ale MacBook Air care vor avea componente interne actualizate si probabil un nou chip Wi-Fi 802.11ac, Pro-urile cu Retina Display beneficiind de acelasi gen de upgrade pe partea hardware, Apple nefiind interesata sa ofere mai mult.

  Codurile de vanzare ale acestor produse sunt deja pregatite, asa ca Apple trebuie doar sa se asigure ca are stocurile disponibile si sa le puna in vanzare, cel mai probabil la o saptamana dupa eveniment.

iPhone 5S, iPad 5, iPad Mini 2, iPod Touch 6G

  Este cat se poate de sigur faptul ca iPhone 5S, iPad 5, iPad Mini 2 si iPod Touch 6G nu-si vor face aparitia la WWDC 2013 si motivatia este foarte simpla: iOS 7 nu este pregatit pentru lansare. Apple nu lanseaza vreodata o noua versiune importanta a iOS fara a o testa cateva luni de zile cu dezvoltatorii, asa ca este imposibila lansarea vreunuia dintre produsele mentionate anterior. iPhone 5S va fi lansat cel mai devreme in luna septembrie a acestui an, impreuna probabil cu un iPod Touch 6G ce are hardware actualizat.

  iPad 5 si iPad Mini 2 urmeaza sa fie lansate in prima parte a Q4 2013, adica perioada octombrie – noiembrie, insa cele mai recente zvonuri indica faptul ca Apple ar fi tentata sa amane lansarea iPad Mini 2 pentru 2014 in ideea de a oferi iPad 5 timp pentru a genera vanzari.

iWatch si Mac Pro

  Despre iWatch nu stim deocamdata nimic in legatura cu o posibila data de lansare, se speculeaza ca el ar urma sa ajunga pe piata la sfarsitul anului, insa nimic nu este sigur. Desi nu este exclus ca la WWDC 2013 sa vedem pentru prima oara iWatch-ul, prezenta sa ar fi surprinzatoare pentru extrem de multa lume si asta deoarece zvonurile aparute pana acum nu au dat vreun indiciu in legatura cu posibila incepere a procesului de fabricare a noului produs Apple.

  In ceea ce priveste Mac Pro-ul lucrurile sunt simple, noul produs Apple va fi lansat undeva spre sfarsitul anului.

  Cred ca la altceva in afara celor prezentate mai sus nu ar trebui sa va ganditi cand vine vorba de WWDC 2013, deoarece evenimentul Apple nu mai este centrat pe hardware(iPhone-uri) ci pe software.