Prima Pagina Apple Iata o posibila rezolvare pentru problema accelerometrului din iPhone 5S

Iata o posibila rezolvare pentru problema accelerometrului din iPhone 5S

  Aseara v-am spus ca Apple a ales sa inlocuiasca STMicroelectronics cu Bosch in ceea ce priveste furnizarea componentei care include accelerometrul prezent in iPhone 5S, iar acest lucru genereaza probleme in afisarea informatiilor in aplicatii. Desi un dezvoltator lucreaza la un software care va permite altor dezvoltatori sa ofere o metoda simpla de recalibrare a accelerometrului in timpul utilizarii aplicatiilor, cei de la macworld, probabil cu ajutorul Apple, ofera o metoda ceva mai simpla care este disponibila deja in iOS 7.

  Ei vorbesc despre aplicatia Compass care la prima deschidere ne ofera deja o metoda rapida de a face o calibrare senzorilor microelectromecanici ai terminalelor noastre, aceeasi recalibrare putand fi, aparent, utilizata si pentru a rezolva problema unui accelerometru care afiseaza informatii eronate. Practic tot ce trebuie sa faceti este sa activati GPS-ul si sa inchideti din background aplicatia Compass a iOS 7, iar la redeschidere ea va va cere sa faceti o recalibrare a senzorilor.

  Pentru a fi siguri ca aveti o calibrare cat mai corecta, incercati sa va indepartati de alte terminale mobile, magneti, etc, si faceti calibrarea. Desigur ca acest proces nu va asigura de faptul ca veti avea date 100% corecte si daca problema accelerometrului este intr-adevar de natura hardware, s-ar putea sa nu obtineti un rezultat favorabil, insa este recomandat sa incercati.