Prima Pagina iPhone 5S Samsung Galaxy Note 3 – iDevice.ro mini review

Samsung Galaxy Note 3 – iDevice.ro mini review

emag revolutia preturilor mobil

  Dupa cum prea bine stiti deja, de peste o saptamana de zile utilizez un smartphone Samsung Galaxy Note 3 obtinut prin intermediul programului Orange Smartphone Tester. Zilele trecute am publicat un articol in care va povesteam experienta mea cu Samsung Galaxy Gear, un smartwatch lansat de catre compania coreeana special pentru a functiona cu noul smartphone, acel dispozitiv fiind initial compatibil doar cu Samsung Galaxy Note 3. In cele ce urmeaza voi vorbi sumar despre experienta mea cu noul dispozitiv al celor de la Samsung si le multumesc celor de la Orange Romania pentru posibilitatea de a testa acest terminal.

Design

  Spre deosebire de alte smartphone-uri Samsung high-end, Samsung Galaxy Note 3 are un design care la o prima vedere te duce cu gandul la un terminal premium, insa in realitate lucrurile sunt putin diferite. Cei de la Samsung utilizeaza o cructura metalica pentru marginile terminalului, dar si cele ale butoanelor, carcasa fiind facuta dintr-un plastic interesant gandit. La o prima vedere veti avea impresia ca tineti in mana un smartphone cu o carcasa din piele, insa in realitate vorbim despre un plastic frumos vopsit si fabricat pentru a imita cat se poate de bine pielea, el dand senzatia unui smartphone premium pana in momentul in care luati efectiv produsul in mana. Per total, pot spune ca design-ul terminalului este interesant, dar nu neaparat atragator.

Ecran

  De la design trecem la ecran, terminalul fiind echipat cu Super AMOLED de 5.7 inch care are rezolutie 1920 x 1080 pixeli si 386 de pixeli per inch. Probabil multi dintre voi se asteapta ca ecranele smartphone-urilor Android ale anului 2013 sa aiba ecrane foarte bune, iar cel implementat in Galaxy Note 3 nu face exceptie, el afisand imagini cel putin la fel de bune precum Retina Display-ul din iPhone 5S. De la reproducerea exacta a culorilor si pana la marime, ecranul terminalului este perfect pentru vizionarea de continut multimedia sau pentru inregistrarea de continut multimedia, iar din acest punct de vedere nu exista vreo diferenta, in sens negativ, fata de iPhone 5S.

  Chiar daca ecranul, in sine, este foarte bun, marimea sa reprezinta o foarte mare problema pentru multi utilizatori si eu nu intru in categoria celor carora le plac ecranele atat de mari. Desi este o placere sa vizualizezi continut multimedia pe un ecran mare, utilizarea sa atunci cand nu stai jos, sau vorbitul la telefon in plina strada se fac, cu o oarecare dificultate, insa totul tine de utilizator/gusturi si marimea mainii care tine terminalul.

Hardware

  Samsung Galaxy Note 3 functioneaza in baza unui procesor Qualcomm Snapdragon 800/Exynos 5 Octa 5420, prima versiune avand un procesor quad-core Krait 400 de 2.3 GHz, in timp ce a doua are la baza un procesor cu 8 nuclee format dintr-un quad-core ARM Cortex A-15 tactat la 1.9GHz si un ARM Cortex-A7 tactat la 1.3 GHz. Indiferent ce versiune veti achizitiona, rezultatele vor fi aceleasi, smartphone-ul functionand la fel de rapid in orice task-uri, cel putin asta conform celor de la Samsung. In testele mele am observat ca orice aplicatii se deschid foarte repede si functioneaza aproape perfect, uneori existand anumite blocaje sau intarzieri foarte mici in indeplinirea unor task-uri.

  Chiar daca in benchmark-uri diferentele dintre iPhone 5S si Samsung Galaxy Note 3 exista, in viata reala singurul care face diferenta intre terminale este Android-ul. Acest sistem de operare a avut intotdeauna probleme cu un oarecare lag in meniuri si in rularea anumitor functii ale aplicatiilor, iar procesoarele quad/octo-core nu il ajuta prea mult, insa per total vorbim despre un smartphone rapid, capabil sa indeplineasca orice fel de functie.

Software

  Lansat cu mai bine de o luna de zile in urma, Samsung Galaxy Note 3 nu ruleaza Android 4.4 KitKat-ul oferit recent de catre Google pentru parteneri si utilizati in Google Nexus 5, ci Android 4.3 Jelly Bean. Acestea fiind spuse, n-am cu ce sa va imbogatesc bagajul de cunostinte in legatura cu Android OS, sistemul de operare functionand exact asa precum stiti de atat timp. Android-ul ofera libertatea de a face mult mai multe lucruri decat in iOS, insa acest lucru are si cateva inconveniente, lag-urile din meniuri sau aplicatii si problemele privind crash-urile inopinate si dese ale altor aplicatii numarandu-se printre ele.

  Partea buna este ca Samsung Galaxy Note 3 s-a comportat destul de bine in testele mele, singura problema majora fiind eroarea din imaginea de mai sus, ea aparand in mod inopinat si impiedicandu-ma sa mai utilizez terminalul in vreun fel. Eroarea aparea la cateva secunde dupa ce apasam de fiecare data ok si singura metoda simpla de a rezolva problema a fost o resetare completa a terminalului, altfel riscam sa raman intr-un loop de erori care nu au disparut dupa un simplu restart. Vaga mea banuiala este ca o aplicatie care permitea personalizarea Gear-ului a fos de vina, insa ca sa fiu sincer nu stiu ce a cauzat eroarea, dar intr-un Android atat de “liber” va puteti astepta la absolut orice.

Camera

  Samsung Galaxy Note 3 are implementata o camera principala de 13 megapixeli capabila sa inregistreze feed video si poze simultan, ea avand implementat un modul de stabilizare a imaginii. In cazul capacitatii de a inregistra clipuri video, vorbim despre doua optiuni: prima oferind unor terminale capacitatea de a inregistra feed video in format 2160p(4K) la 30 fps, cea de-a doua oferind unor terminale capacitatea de a inregistra feed video in format 1080p la acelasi framerate. Separat de camera principala exista si o camera frontala de 2 megapixeli care este capabila sa inregistreze feed video in format 1080p la 30 de frame-uri pe secunda, ea fiind perfecta pentru apeluri video Full HD.

  Dupa cum puteti observa deja si din poze, camera inregistreaza poze de o calitate foarte buna, la fel de buna precum cele inregistrate de catre iPhone 5S si am fost placut impresionat de ceea ce ofera ea. Optiunile disponibile pentru inregistrarea de poze si clipuri video sunt multiple, asa cum e de asteptat in orice aplicatie Camera a terminalelor Android, insa partea cea mai buna este ecranul. Este foarte placuta ideea de a vedea intr-un format atat de mare ceea ce inregistrezi folosind camera implementata in terminalul tau si nu pot decat sa spun ca imi pare rau din cauza dimensiunilor foarte mari ale dispozitivului, acesta impiedicand utilizarea usoara in orice conditii.

Concluzionand acest capitol, va spun ca veti fi multumiti de camera implementata de catre Samsung in acest dispozitiv, ea fiind capabila sa inregistreze continut foarte bun pentru voi.

Autonomie si Conectivitate

Compania Samsung a implementat o baterie de 3200 mAh in terminalul sau pentru a sustine ecranul de 5.7 inch si procesorul quad-core, iar ea isi face treaba decent in conditii de utilizare normala. Autonomia nu va fi grozava daca aveti foarte multe functii deschise si luminozitatea setata la o valoare mare, insa in rest ar trebui sa va descurcati o zi intreaga cu terminalul. Incarcarea dureaza destul de mult daca nu folositi incarcatorul si il incarcati direct din portul USB al unui calculator, insa desigur ca exista diverse aplicatii care pot mari voltajul oferit incarcarii prin porturile USB ale unei placi de baza si ele s-ar putea dovedi a fi de ajutor in multe cazuri.

In ceea ce priveste conectivitatea vorbim despre un smartphone capabil sa se conecteze la retele 3G de pana la 43.1 Mbps si la retele 4G de pana la 150 Mbps, insa viteza reala va depinde de operator si de semnalul vostru. In reteaua operatorului Orange Romania am obtinut viteze de navigare de pana la 60 mbps download si 30 Mbps upload, insa ele pot varia in functie de locatia in care va aflati si puterea semnalului. Din acest punct de vedere nu trebuie sa va faceti griji in ceea ce priveste terminalul, deoarece Samsung Galaxy Note 3 are hardware capabil sa va permita sa navigati pe internet la viteze mari.

Concluzii

  Ajungand la final nu pot decat sa va spun ca Samsung Galaxy Note 3 este un smartphone foarte bun pentru cei care doresc sa aiba un terminal cu un ecran foarte mare si sunt fani Android sau nu au probleme cu utilizarea sa. Smartphone-ul este foarte rapid, are capacitatea de a se conecta la retele de mare viteza fara probleme, are o camera grozava si o autonomie decenta, iar in anumite conditii utilizarea ecranului este o adevarata placere. Am spus-o si repet, din pacate smartphone-urile de acest gen nu sunt pentru mine, desi nu m-ar deranja sa vad un ecran mai mare implementat in iPhone, iar Apple pare hotarata sa ne ofere aceasta optiune.

  Comparand Samsung Galaxy Note 3 cu iPhone 5S nu va pot spune decat ca alegerea unuia sau a altuia va tine de preferintele personale ale fiecaruia. iPhone 5S este un smartphone cu design premium usor de utilizat cu o singura mana, rapid, cu autonomie grozava si o camera foarte buna. Samsung Galaxy Note 3 este un smartphone de dimensiuni mari cu design bun, autonomie decenta, o camera foarte buna, este rapid si va ofera ceva mai multa libertate/versatilitate.

  Daca sunteti interesati de Samsung Galaxy Note 3, in oferta Orange Romania il gasiti in aceasta pagina si va recomand sa il achizitionati impreuna cu Samsung Galaxy Gear-ul despre care v-am vorbit acum 2 zile.

emag revolutia preturilor articole
  • Sergiu

    Zaone, tu ce ai alege Ios sau Android?

  • Intrebare retorica?

  • Ciprian

    Windows phone 😀

  • adzzz

    Cred ca o intrebare mai ok era ce aparat ar prefera daca nu ar avea nimic pe el 😛

  • Toni O

    :)))))) 1+ pt Sergiu :)))) eu zic ca BB OS :)) sa fie bine nu zaone ?

  • kelu88

    asa cum or avea soft.ul nasol totusi ma pot bucura de el la intensitate maxima in comparatie cu popularul iphone! intradevar apple are soft.ul destul de Strong dar in schimb……parka degeaba ar fi destul de bune daca ai imense interdictii pt. personalizare download muzica si copiere filme etc de pe calculator pe device! cel putin cu ios 7 cu atat mai mult mi.a lasat un gust amar cat si altor posesori de asa cv ! sukces

  • RDU

    Foarte frumos review. Vedeti dragi cititori ca se poate face review la un telefon Android fara patima pt Apple. Asta va spune unul care are si iOS si Android si WM si BB.
    Inca o data foarte OK review.

  • MMVVDD

    Fiecare isi alege ce ii place, eu am avut si S4 si nu mi-a placut androidul , m-am intors la iphone acuma am 5 si este mai bun din viziunea mea, nu stiu la ceilalti dar fiecare e liber sa isi aleaga.

  • Daniel

    Mă gândesc serios să achiziționez Note 3. Am un iPhone 5, iar autonomia lasă de dorit(pentru nevoile mele). Folosesc iPhone de 5 ani, dar în ultimul timp sunt nemulțumit de autonomie. Vreau un smartphone care să mă țină bateria 24 de ore în condiți de utilizare normală:2-3 ore apeluri, o 2-3 ore browsing, 30 minute video, mail și ceva SMS.
    @Zaone: comparativ cu iPhone 5, cum stă Note 3 la capitolul autonomie (în ore)?

  • vladc

    felicitari pt articol, l-am citit cu interes, totusi ca feedback si curiozitati:
    – daca incerci sa faci reviw-uri pe pe altceva decat iphone, incearca sa fii putin mai putin subiectiv (dpdv al comunicarii, nu zic ca nu sunt de acord, dar e prea evident si ar ajuta o obiectivizare)
    – nu am inteles ce vrei sa spui ca 5s-ul are autonomie grozava – ce ar insemna asta? sincer, nu ma intereseaza nca android, dar spunandu-mi ca 5s-ul are autonomie grozava ma duce cu gandul ca androidele rezista 5 ore – respect tot cu privire la baterie (recomandat de tine si nu numai) si daca nu as avea un cablu n plus la job pt tel nu stiu daca la 7-8 seara as mai avea baterie (sunt fumator si na, folosesc tel la greu 2-3 gb /luna pe 3g:))

  • Corectie

    Ma indoiesc ca daca maresti voltajul prin anumite programe(ceea ce nu se poate decat cu ajutorul unui convertor fizic) vei incarca bateria mai repede.baga-l direct la 220v in priza ca se incarca instant.ceea ce incarca mai repede bateria se numeste intensitate si se masoara in amperi.d aceea unele incarcatoare au o durata de incarcare mai lunga\scurta.tensiunea e musai sa fie aceea recomandat de producator pe cand intensitatea ppate varia intre anumite limite.

  • Licu

    Poi eu am pe AsRock un driver , original , care a venit pe cd impreuna cu placa de baza si incarca iPhone cu 40-60% mai repede . ! TESTAT ! ( nu stiu exact cat % dar oricum este aproape de cat ei au mentionat )

  • Razvan

    Zaone cand faci un review la telefonul anului android adica htc one ? Cred ca multa lume ar fi curioasa sa iti citeasca parerea.

  • mariusmuntean

    da este frumos telefonul, ecranul este superb poate si datorita dimensiunii, dar pt multi 5.7″ este prea mult pentru o utilizare “normala”.
    Cat despre Gear, mi se pare un produs urat, interfata OS-ului pe el este oribila iar fluiditatea cu care faci anumite taskuri lasa de dorit: testat intr-un orange store.

  • @Razvan: Cand o sa am timp de el, o sa scriu.

  • @Corectie: La placa mea de baza, Gigabyte, exista un programel care mareste amperajul la porturile USB, special pentru a permite incarcarea tabletei iPad. Fara el n-o pot incarca, dupa instalare, se incarca mai repede si incarca iPhone-ul mai repede, de fapt la fel de repede precum Mac-ul.

  • Andi

    Salutare! Am si eu o intrebare nu prea tine de galaxy3 dar am zis ca poate a mai patit cineva asta. Astazi am fost sunat de un numar necunoscut ( nu cu numar ascuns, pur si simplu nu il aveam in agenda ). Am raspuns alo alo !! nici un raspuns. Am inchis si am dat mesaj cu ” ? ” am zis ca poate nu are semnal sau cine stie ce si peste cateva minute am primit raspuns ” Ne pare rau persoana cautata nu poate fi contactata la acest numar. ( SH16566 ) ” am citit pe net cativa care se mai plangeau de chestia asta numai ca aveau o alta combinatie de litere si cifre in paranteza. Are cineva idee ce e porcaria asta ? Spam sau ce anume ??

  • Andi

    Am uitat sa mentionez. Am sunat dupa ce am primit mesajul de vreo 3 ori ocupat dupa a inceput sa sune bineinteles am crezut ca tocmai a inchis o convorbirea si ar trebuii sa aiba telefonul langa el dar nimic nu a raspuns nimeni

  • Azu

    Eu am trecut de curând de la iphone4 la htc one si nu am nici un lag la android, tel este EXCEPTIONAL, materiale premium, sunet de exceptie, display senzational, etc etc mai multe puteti vedea in multitudinea de review_uri. Ce ameeu de reprosat este lipsa sincronizării prin wi-fi si comenzi pt muzica pe hands free!!!

  • Corectie

    Pai si daca poti mari amperajul ce cauta in review “pot mari voltajul” documenteaZa-te si apoi corecteaza ca te vei trezi cu critici de la cei care isi vor baga telu direct in priZa ca asa a zis zaone ca se incarca mai repede(marind voltajul)e o diferenta totala dintre voltaj si amperaj.cum spuneam mai sus : intensitate si tensiune

  • oana

    am si eu un samsung galaxy note 3 am facut cateva poze ieri si astazi nu mai imi da voie sa fac imi spune ceva de eroare ma puteti ajuta?