Apple TV ar putea include un TV Tuner, un router WiFi si posibilitatea de a rula jocuri

  Cu doar aproximativ o saptamana de zile in urma v-am spus ca Apple testeaza prototipuri ale unui Apple TV care ar putea rula jocuri si diverse alt tipuri de continut disponibil in App Store, sau intr-un magazin de jocuri. Intre timp noi informatii in legatura cu acest produs au aparut si ele confirma faptul ca Apple testeaza diverse prototipuri ale Apple TV, fiecare dintre ele cu diverse functii. Cei din Cupertino testeaza un produs care ar reprezenta o combinatie intre un Apple TV si un AirPort Express, micutul produs urmand a include un router care ar permite o interconectare rapida la el.

  Apple ar intentiona sa implementeze acest nou hardware in dispozitivul sau in ideea de a imbunatati stabilitatea si calitatea stream-urilor video facute folosind iDevice-uri, actualele versiuni ale Apple TV necesitand utilizarea unui router separat pentru a se conecta la o retea Wi-Fi. Separat de aceasta schimbare, Apple testeaza Apple TV-uri care permit utilizarea de iPhone-uri sau tablete iPad pentru a controla jocurile rulate prin intermediul sau, insa probabil si controllerele pentru iOS 7 vor putea efectua aceleasi functii.

  In final, se pare ca Apple ar fi interesata sa implementeze in Apple TV chiar si un tuner TV care ar permite conectarea unui cablu TV in ideea de a viziona orice fel de posturi TV ale oricarui operator de cablu. Desi toate aceste noutati sunt disponibile deocamdata doar cu titlu de zvon, implementarea lor pare usor credibila, mai ales ca Apple pare sa acorde tot mai multa importanta acestui produs.