Tim Cook anunță că este gay, un monument dedicat lui Steve Jobs dispare din Rusia

  La scurt timp după decesul legendarului CEO Apple, Steve Jobs, în Rusia a fost amplasat un monument interactiv care prezenta în imagini cele mai importante momente din viața co-fondatorului companiei americane. Săptămâna trecută Tim Cook a anunțat în mod public faptul că este homosexual, iar acest lucru a generat un val de critici din partea rușilor, un politician cerând ca actualului CEO al Apple sa-i fie interzis pe viață accesul în țară.

  Această măsură nu a fost totuși suficientă, iar în Rusia compania ce a plătit crearea unui monument interactiv în memoria lui Steve Jobs a fost nevoită să-l ridice din locația sa aflată în campusul unei universități. Întrebat de un radio local de ce a fost ridicat monumentul din locație, reprezentantul companiei a declarat că legea ce interzice răspândirea de propagandă privind exercitarea de relații sexuale non-tradiționale a impus dezmembrarea sa.

  În această situație universitatea a rămas fără monument, iar lumea află din nou cătă toleranță există în țară pentru persoanele cu diverse orientări sexuale.