Battlefield 4 cu grafica de consola este demonstrat pe iPad

  Battlefield 4 este unul dintre cele mai populare shootere lansate până acum pe piață pentru PC-uri și console, iar compania care a creat motorul său grafic s-a gândit să încerce sa-l refacă într-o versiune specială pentru iPhone și iPad. Jocul este în momentul de față disponibil în App Store, dar cu un motor grafic net inferior, așa că în imagini vedeți ceea ce compania a reușit să facă folosind noul API Metal lansat de către Appl special pentru iOS 8 și jocuri.

  iOS 8 Metal are rolul de a ofer dezvoltatorilor de jocuri acces mai ușor la resursele necesare procesării elementelor grafice, totul fiind făcut mult mai eficient decât în cazul OpenGL, jocurile beneficiind de resurse mult mai multe. În această idee, pentru Battlefield 4 s-a reușit implementarea unui număr mai mare de elemente grafice complexe față de motorul grafic utilizat în versiunea lansată deja în App Store, schimbarea fiind cu adevărat impresionantă.

  Compania din spatele titlului susține că va implementa mai multe schimbări similare în viitor, dar totul pe măsură ce va reuși să porteze elementele grafice în Metal.