Prima Pagina abonament Digi Mobil aduce abonamente nelimitate foarte ieftine la Orange, Vodafone și Telekom

Digi Mobil aduce abonamente nelimitate foarte ieftine la Orange, Vodafone și Telekom

  Vă spuneam zilele trecute despre mitul abonamentelor nelimitate Optim Nelimitat ale Digi Mobil și ce primiți exact după contractarea lor din toate punctele de vedere, iar astăzi vorbim și despre partea bună a acestei oferte. După cum prea bine știți deja, operatorii de telefonie mobilă Orange, Vodafone și Telekom au pierdut destui clienți către Digi Mobil, aceștia căutând nelimitarea ieftină fără a le păsa de internet. Pentru a stopa exodul de clienți, cei trei operatori de telefonie mobilă au creat abonamente speciale pentru nemultumiții care menționău că vor oferte mai bune,altfel fac trecerea la Digi Mobil.

  Acești clienți norocși au primit din partea operatorilor abonamente speciale cu totul nelimitat, în afară de internet și minute internaționale pe mobil, unele incluzând trafic de internet 4G, totul la prețuri ce încep de la 10€. Practic atât Orange, cât și Vodafone sau Telekom au creat abonamente nelimitate de 10€ și teoretic secrete pentru cei care cer rezilierea în vederea portării în rețeaua Digi Mobil, ei putând beneficia de această ofertă numai în situația în care cer în mod exrpres o ofertă mai bună pentru a nu se porta, abonamentele trebuind încheiate pe o perioadă de doi ani de zile fără a putea cumpăra un telefon la preț subvenționat.

  Chiar dacă Digi Mobil nu are cea mai bună rețea și cele mai bune servicii, a reușit în 2014 să facă o revoluție similară celei făcute de către Cosmote în momentul intrării pe piață cu cartela de 2000 de minute la prețul de numai 5€. Având în vedere că vorbim despre abonamente speciale, e puțin probabil ca foarte mulți oameni din magazinele operatorilor sau cei de la relații cu clienții să știe de ele, dar cei de la departamenetele de retenții vor ști cu siguranță despre ce vorbiți dacă veți ajunge vreodată să discutați cu ei.

  Acum în calitate de abonat cu un abonament de aproximativ aceeași valoare dar beneficii mai puține nu știu cum să privesc situația și sunt sigur că toți cei care au abonamente scumpe nu vor fi foarte mulțumiți să afle că pot beneficia de mai mult la o treine sau un sfert din prețul abonamentului, dar concurența forțează operatorii să își asume riscuri.

  Voi ce părere aveți despre această tentativă disperată a operatorilor de a își ține clienții în rețea?