Macintosh OS System 7.5.5 a fost instalat pe Apple Watch (Video)

Mac OS Apple WatchMacintosh OS System 7.5.5 a fost instalat pe Apple Watch multumita ingeniozitatii unui dezvoltator care a reusit sa creeze un hack prin care sistemul de operare a fost pacalit sa ruleze pe hardware-ul ceasului inteligent creat de catre compania Apple pentru utilizatori.

Macintosh OS System 7.5.5 a fost lansat cu 19 ani in urma de catre compania Apple si instalarea sa pe un smartwatch in 2015 pare greu de crezut pentru multi, insa iata ca aceste produse mici au hardware cel putin la fel de bun precum un calculator vechi de doua decenii.

Instalarea Macintosh OS System 7.5.5 in Apple Watch a fost posibila multumita watchOS 2.0, dar si a Mini vMac Macintosh Emulator, emulatorul fiind cel care a permis instalarea unui sistem de operare vechi pe un dispozitiv noi, oferind compatibilitate cu hardware-ul sau.

In momentul lansarii Macintosh OS System 7.5.5 a fost gandit pentru a functiona pe un PowerPC Mac, acele calculatoare functionand cu ajutorul unor procesoare gandite pentru desktop-uri si nicidecum cu chip-uri regasite in smartphone-uri lansate cu 4 ani in urma.

Ca sa fiu sincer, rularea Macintosh OS System 7.5.5 pe Apple Watch demonstreaza cat de versatile sunt produsele companiei Apple si cat de multe pot fi realizate de catre dezvoltatorii inteligenti si indeajuns de curajosi pentru a incerca lucruri ce pentru multi par imposibil de realizat.