Orange se lauda ca are cel mai rapid internet mobil din Romania, cat de adevarat este ?

orange cel mai rapid internet mobilOrange sustine ca are cel mai rapid internet mobil din Romania si la baza acestei afirmatii stau statisticile publicate de catre ANCOM, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, la inceputul acestei luni.

Cei de la ANCOM au preluat date despre teste facute in cadrul platformei Netograf.ro de catre unii romani, le-au centralizat si au publicat un comunicat de presa in care ofera informatii privind vitezele de navigare pe internet fix si mobil in Romania.

Conform lor, Orange are cel mai bun internet mobil din Romania cu viteze de download de 34 Mbps in cladiri si 52 Mbps in afara lor, ei fiind urmati de catre Vodafone Romania cu viteze de 16 Mbps in cladiri si 27 Mbps in afara lor, Telekom fiind plasat pe locul 3 si RCS & RDS pe locul 4.

Afirmatiile sunt oficiale, vin de la o autoritate a statului, insa oare cat de credibile sunt ele in conditiile in care in Romania exista prea putine companii care fac studii complexe privind vitezele de navigare pe internet, aceste studii trebuind sa aiba si o baza mare de utilizatori.

Raspunsul la aceasta intrebare il gasiti in aceasta pagina a Netograf.ro, acolo fiind publice statisticile privind vitezele de internet mobil obtinute in Romania in testele utilizatorilor, ele avand la baza si detalii privind numarul de teste facute de catre utilizatori.

viteze internet mobil romania comparatie Orange Vodafone Telekom

Pentru a vedea cam cata utilitate au informatiile celor de la ANCOM am facut o comparatie privind vitezele de internet mobil ale principalilor operatori de telefonie mobila din Romania, asa cum au fost ele obtinute in teste, dar si numarul de teste facute pentru fiecare.

Dupa cum puteti observa din comparatie, atat in cazul celor de la Orange, cat si in cazul celor de la Vodafone vorbim despre putin peste 1000 de teste pentru fiecare facute in trei luni de zile, in timp ce in cazul Telekom nu a fost atinsa cifra de 300 de teste.

In aceste conditii, datele referitoare la Telekom in comparatie cu Orange si Vodafone sunt invalide, iar acelasi lucru poate fi spus si despre Digi Mobil, acolo abia atingandu-se 400 de teste efectuate in 3 luni de zile. Practic in ambele situatii sunt de 3 si 2.5 ori mai putine teste decat in cazul Orange sau Vodafone, iar o comparatie in aceste conditii nu-si prea are rostul.

viteze internet mobil romania comparatie Orange Vodafone Telekom 1

Daca trecem acum de la statisticile locale la cele ale Speedtest lucrurile sunt diferite, nu cu mult in cazul celor de la Orange, dar cu mult pentru cei de la Vodafone sau Telekom, unde vitezele sunt aproape duble fata de cele inregistrate in Romania, Digi Mobil avand rezultate la fel de slabe.

Nu stiu cate teste sunt facute trimestrial in cadrul Speedtest pentru Romania, insa am o oarecare certitudine ca vorbim despre mai mult decat cele aproape 3000 de teste realizate in cadrul Netograf.ro, asa ca de aici trageti singuri concluziile privind vitezele de navigare pe internet mobil in Romania.

Concluzia mea este aceasta : Orange are un internet 4G foarte bun si acesta este unul dintre celeo 2 motive pentru care nu am plecat de la ei, insa cred ca ar trebui sa se bazeze pe studii mult mai complexe care au la baza un numar mult mai mare de utilizatori pentru a declara ca au cel mai rapid internet mobil din Romania.