CES 2016 aduce primele ventilatoare HomeKit

ventilator tavanCES 2016 aduce pentru utilizatorii de produse Apple primele ventilatoare de tavan compatibile cu sistemul HomeKit dezvoltat de catre cei din Cupertino, compania Hunter Fan fiind cea care a dezvoltat doua ventilatoare precum cel din imaginea alaturata.

Denumite Symphony si Signal, cele doua ventilatore difera doar prin design-ul si materialele folosite de catre producator, asta deoarece functionalitatea oferita este identica, ele putand fi controlate de catre utilizatori direct de pe terminalele iPhone.

Folosind sistemul HomeKit, utilizatorii pot controla modul in care functioneaza ventilatoarele in viata de zi cu zi si pot crea inclusiv module care sa le porneasca/opreasca automat in functie de nevoi sau de modul in care functioneaza alte gadget-uri inteligente din casa.

Ambele ventilatoare vor fi lansate anul acesta de catre compania Hunter Fan, ele urmand a fi disponibile initial doar in SUA la preturi de 329 dolari si 379 dolari, aceste produse fiind printre primele compatibile cu sistemul HomeKit al companiei Apple.