Orange anunta rezultatele financiare pentru T1 2016

In aceasta dimineata Orange Romania a anuntat rezultatele financiare pentru T1 2016, operatorul de telefonie mobila avand parte de o crestere cu 6.5% a veniturilor fata de aceeasi perioada a anului trecut, incasand 235,5 milioane de euro.

Orange anunta si ca traficul 4G a crescut de 4 ori comparativ cu T1 2015, dar si ca numarul smartphone-urilor si tabletelor 4G active in retea a crescut exponential fata de aceeasi perioada a anului trecut, lucru usor de inteles.

Numarul de tablete 4G vandute in T1 2016 fata de T1 2015 s-a dublat, asta in timp ce vanzarile de smartphone-uri 4G au crescut cu 30% comparand aceleasi perioade, Orange promovand puternic acest tip de dispozitive in reteaua sa.

In ceea ce priveste Orange TV, vorbim despre 294.000 de abonati ai acestui serviciu, cifra fiind in continua crestere, insa deocamdata foarte departe de cele ale RCS & RDS, Telekom sau UPC, insa serviciul are o evolutie buna.

Orange Romania abonati

La finalul T1 2016, Orange Romania avea 10.009.000 abonati, in scadere fata de trimestrul fiscal anterior, 48.2% dintre acestia fiind abonati, 51.8% fiind utilizatori ai cartelelor preplatite.

Detalii suplimentare aveti in comunicatul de presa de mai jos.

Rezultatele Orange Romania din primul trimestru confirmă trendul pozitiv cu o creștere a veniturilor de 6,5%

  • Consum de date 4G de patru ori mai mare comparativ cu Q1 2015;
  • Pondere crescută a telefoanelor și tabletelor 4G, datorată ofertelor  comerciale și efortului de a aduce dispozitive performante la prețuri accesibile, cu modalități flexibile de plată (rate, buy-back etc.);
  • 294.000 clienți Orange TV.

Bucureşti, 26 aprilie 2016. Grupul Orange anunţă astăzi rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului 2016, valabile la 31 martie.

În primele trei luni ale acestui an, Orange România a obţinut venituri în valoare de 235,5milioane de euro, în creștere cu 6,5% faţă de perioada similară a anului trecut. La 31 martie 2016, Orange România avea 10.009.000 clienți din care 48,2% abonați și 51,8% utilizatori ai serviciilor PrePay, ponderea în creștere a abonaților confirmând tendința de adopție a  acestui tip de servicii.

Serviciul Orange TV a înregistrat 294.000 de abonați, cu o creștere de 54,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar la Orange TV Go numărul de descărcări și actualizări ale aplicației a ajuns 1,8 milioane, în creștere cu 11% față de sfârșitul lui 2015.

În trimestrul întâi din 2016, traficul de internet pe mobil s-a dublat față de primul trimestru al lui 2015, iar traficul de date 4G a crescut de 4 ori în aceeași perioadă, această evoluție fiind susținută și de vânzările de 2 ori mai mari de tablete comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Peste 60% dintre clienți au optat acum pentru o tabletă 4G. Numărul de clienți care folosesc serviciul Apel 4G a avut o evoluție foarte bună, datorită calității superioare a apelului. Astfel, față de media zilnică din ultima perioadă a anului trecut s-a înregistrat în 2016 o creștere de 76% a clienților care folosesc Apelul 4G.

În primul trimestru s-au vândut  cu 30% mai multe smartphone-uri decât în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă că ponderea clienților care preferă să achiziționeze telefoane inteligente a crescut de la jumătate, la peste 75% în 2016. În ceea ce privește ponderea telefoanelor 4G în totalul smartphone-urilor vândute, la sfârșit de Q1 2016, 75%  erau dispozitive compatibile 4G, față de Q1 2015 când ponderea telefoanelor 4G era de 50%.

În prezent, rețeaua Orange oferă acces la internet mobil la viteze 4G pentru 72,1% din populația totală și 96,2% din populația urbană a României. Acoperirea 4G+ este în continuă creștere, cu 13 orașe în prezent și, în martie, am lansat demo-ul de triple carrier, pentru viteze de download de până la 375 Mbps, în 4 magazine de tip smart stores din București, Iași și Cluj.

„Rezultatele din primul trimestru al anului 2016 continuă performanţa susţinută pe care am avut-o în ultimii ani, prin investiţii eficiente, servicii inovatoare şi, în acelaşi timp, prin atenţia concentrată asupra aşteptărilor clienţilor, într-o perioadă în care evoluţia digitală a venit cu oportunităţile şi cu provocările ei. Prin toate acestea, am urmărit să oferim calitate de top în piaţă pentru serviciile de telecomunicaţii mobile, calitate pe care clienţii o vor regăsi în curând şi în toată suita de servicii pentru acasă, precum serviciile de internet fix şi televizune prin cablu.”, a declarat Jean-François Fallacher, CEO Orange România.