Black Friday 2016 la eMAG – cum sa alegi livrarea ?

eMAG se asteapta ca Black Friday 2016 sa nu aiba probleme mari cu livrarile produselor, 6 firme de curierat urmand a lucra la asta.

2015 nu a fost tocmai un an potrivit pentru eMAG si Black Friday, companiile de curierat alese de catre magazinul online reusind sa supere clientii care au cumparat peste 500.000 de produse. Avand in vedere numarul foarte mare de produse comandate si logistica insuficienta, foarte multi clienti au primit produsele cu peste 2 saptamani intarziere.

Pentru ca aceste probleme ale firmelor de curierat alese de catre eMAG au afectat vanzarile ulterioare, dar si imaginea magazinului, pentru Black Friday 2016 lucrurile se schimba. Mai exact, cei de la eMAG au anuntat ca vor avea nu mai putin de 6 firme de curierat care se vor ocupa de livrarea comenzilor plasate de catre clienti.

Dintre aceste firme de curierat, printre care se afla Fan Courier, Urgent Cargus sau Sameday Curier, primii se vor ocupa de peste jumatate dintre livrari. Nu se stie ce procent vor avea cei de la Urgent Cargus, insa serviciile lor sunt extraordinar de proaste, iar cine va avea ghinionul de a astepta ceva livrat prin ei, va avea multe batai de cap.

Black Friday 2016 la eMAG – cum sa alegi livrarea ?

Cei de la eMAG sustin ca in 19 si 20 noiembrie vor pleca aproximativ 150.000 de colete catre clienti cu 160 de camioane, acesta fiind aproximativ o cincime din numarul total de comenzi. Avand in vedere ca eMAG se asteapta sa vanda 800.000 de produse cu ocazia Black Friday 2016, vor exista cu siguranta foarte multe comenzi livrate tarziu.

Totusi, eMAG sustine ca vrea ca pana pe 28 noiembrie sa livreze toate coletele comandate, iar calea sigura de a primi coletul mai devreme ramane showroom-ul. Desi vor fi cozi in showroom-uri, acolo veti putea ridica produsele comandate de la eMAG la foarte scurt timp dupa plasarea comenzii, asa ca acolo ar trebui sa fie teoretic cea mai rapida livrare.

Separat, eMAG are 202 puncte de colectare ale Postei Romane in toata tara, iar fie ca va vine sa credeti, sau nu, la ele s-ar putea sa ajunga comanda voastra mai repede decat prin curier. Daca locuiti in Bucuresti, exista o sansa foarte mare sa puteti primi comanda acolo mai repede decat la curier, insa showroom-ul ramane cea mai sigura alegere, desi vor fi cozi mari in zilele de dupa Black Friday 2016.

Desi eMAG sustine ca spera sa nu aiba probleme majore cu livrarea comenzilor de anul acesta, vorbim totusi despre doar 1 magazin. La Black Friday 2016 vor participa mult mai multe magazine, iar infrastructura firmelor de curierat va fi serios suprasolicitata.

emag-livrari-black-friday-2016