Patru hoti au jefuit un Apple Store patrunzand cu o KIA prin fatada

Un grup de patru hoti din SUA a jefuit un Apple Store in cursul zilei de ieri, acestia intrand cu o masina KIA in fatada de sticla a magazinului pentru a patrunde in interior. Vorbim despre magazinul Apple din Palo Alto, California, vizitat constant de catre presedintele Apple, Tim Cook, dar si de catre Steve Jobs, multumita vecinatatii cu sediul din Cupertino.

Desi magazinul este protejat cu o serie de bariere menite sa impiedice masinile sa patrunda in interior, hotii au condus SUV-ul KIA pe trotuar pana in momentul in care au patruns prin fatada de sticla. Nimeni nu stie ce sau cate produse Apple au fost furate, insa distrugerile sunt cat se poate de clare, cei de la Apple avand pagube de minim cateva zeci de mii de dolari.

Apple a chemat echipe care sa curete fatada magazinului si sa readuca lucrurile la normal, acesta fiind inchis temporar in perioada in care fatada este reamenajata, impreuna cu interiorul. Aceasta nu este prima oara cand o masina este folosita pentru a jefui un Apple Store, iar asta din cauza modului in care sunt construite aceste magazine.

Compania Apple isi gandeste magazinele cu fatade complet din sticla, asa ca hotii s-au folosit destul de frecvent de masini pentru a patrunde in ele cand sunt inchise. Mai jos puteti vedea cum arata magazinul in momentul de fata, insa compania Apple va repara rapid pagubele si dispozitivele furate vor fi cu siguranta dezactivate complet de catre americani.

hoti-kia-apple-store-jaf-2

hoti-kia-apple-store-jaf-1

hoti-kia-apple-store-jaf-3

hoti-kia-apple-store-jaf