CES 2017 ne aduce din partea Sennheiser o pereche de casti numite Ambeo Smart Surround, ele fiind capabile sa inregistreze sunet 3D pentru noi. Castile celor de la Sennheiser se conecteaza la iPhone prin portul Lightning si pot reda orice fel de sunete pe care terminalul le ruleaza intr-un moment sau altul, dar magia sta in capacitatea de a inregistra sunete 3D.
Conform celor de la Sennheiser, noile casti sunt capabile sa inregistreze sunete 3D, asa cum le percepe inclusiv urechea umana, deci ele trebuie plasate foarte adanc in ureche. Dupa cum va spuneam, inregistrarea sunetelor 3D este facuta de catre castile Sennheiser folosind o serie de microfoane care sunt implementate in exteriorul lor, deci vor “auzi” totul din jurul nostru.
Castile Sennheiser au si un design special creat pentru a facilita inregistrarea de sunete 3D, astfel ca daca le plasati corect in ureche, veti avea parte si de inregistrari foarte bune. Avand in vedere profilul lor, aceste casti sunt promovate ca fiind perfecte pentru camerele ce permit inregistrare la 360 de grade, insa nu se stie daca ele monitorizeaza si miscarile capului.
Cei de la Sennheiser nu au anuntat pana acum un posibil pret pentru casti si nici cand ar urma ele sa fie lansate oficial pe piata, asa ca ramane de vazut cand vor fi disponibile pentru achizitie.