Apple. Anunt URIAS privind Qualcomm, DISTRUGE Intel

Apple. Un anunt foarte important cu privire la razboiul legal cu Qualcomm a fost facut noaptea trecuta de catre americani, iar el distruge complet Intel.

apple intelegere qualcomm intel

Apple a facut noaptea trecuta un anunt extrem de important, confirmand faptul ca a ajuns la o intelegere cu Qualcomm pentru a incheia toate procesele deschise in diverse zone de pe glob, si a continua colaborarea din anii anteriori. Apple a fost de acord sa le plateasca celor de la Qualcomm o suma compensatorie pentru a incheia aceasta disputa, a incheiat un acord de licentiere pentru componente valabil timp de 6 ani, si va cumpara modemuri de la partenerul sau.

Apple si Qualcomm au fost intr-un razboi legal de mai bine de un an, iar desi presedintii celor doua companii s-au inteles cu greu sa ajunga la un acord pentru a incheia procesele, iata ca acest lucru s-a intamplat intr-un final. Decizia este una foarte buna, deoarece Apple se folosea de Intel pentru a oferi functionalitate GSM in iPhone, iar performantele componentelor acestei companii au fost si sunt cu mult inferioare celor ale modemurilor Qualcomm.

Apple. Anunt URIAS privind Qualcomm, DISTRUGE Intel

Ca urmare a acestei intelegeri, cei de la Intel au anuntat ca nu vor mai fabrica modemuri 5G pentru telefoane mobile, si isi vor concetra eforturile pe cele pentru calculatoare, aceeasi fiind situatia pentru 4G. Practic, Apple a decis sa se impace cu Qualcomm pentru ca Intel nu poate produce modemurile 5G de care are nevoie pentru telefoanele si tabletele sale, asa ca in lipsa de alte alternative, a decis sa “cada la pace” cu singura companie care o poate ajuta.

Qualcomm and Apple today announced an agreement to dismiss all litigation between the two companies worldwide. The settlement includes a payment from Apple to Qualcomm. The companies also have reached a six-year license agreement, effective as of April 1, 2019, including a two-year option to extend, and a multiyear chipset supply agreement.

Apple ar putea sa foloseasca modemurile 5G ale celor de la Qualcomm pentru telefoanele iPhone care vor fi lansate in 2020 pe piata, iar asta pentru ca nici Intel, si nicio alta companie, nu ii poate furniza ceea ce are nevoie. Intelegerea va ridica cu siguranta foarte multe semne de intrebare privind relatia dintre Apple, Qualcomm, si Intel, insa in final asta conteaza mai putin pentru clientii care au parte de produse cu performante mult mai bune.