Google: Decizia MAJORA pentru Telefoanele sale cu Android

Google a luat o decizie foarte importanta pentru viitorul telefoanelor sale cu sistem de operare Android, iata ce va face pentru clientii din toata lumea.

Google procesor

Google ar fi luat o decizie extrem de importanta pentru telefoanele sale cu Android, una care are potentialul de a aduce pentru toti clientii sai ceva ce asteapta de extrem de multa vreme. Se pare ca Google ar fi luat decizia de a include un procesor propriu in telefoanele pe care le va lansa incepand cu anul 2021, compania avand de ceva vreme in dezvoltare o asemenea componenta pentru telefoane mobile, iar la anul ar urma sa fie pregatita.

Google merge pe urma Apple, Huawei, Samsung, in ceea ce priveste dezvoltarea de procesoare pentru telefoane mobile, iar desi cei din Cupertino le fac pe cele mai bune, asteptarile sunt mari. Google este cunoscuta pentru faptul ca este cel putin egala companiei Apple in ceea ce priveste dezvoltarea de software, iar acelasi lucru ar putea fi valabil pe partea hardware pentru procesoare, demonstrand deja ca are camere mai bune in telefoane.

Google: Decizia MAJORA pentru Telefoanele sale cu Android

Google a demonstrat ani de-a randul ca este capabila sa faca software mai bun ca Apple, iar aici nu ma refer la iOS vs Android, si ma astept sa vad ceva similar inclusiv pe partea de procesoare. Nu stiu daca Google poate face un procesor mai bun decat cele ale Apple chiar din prima incercare, insa cred ca poate intrece Huawei si Samsung, poate chiar si Qualcomm, iar din a doua si a treia incercare va egala sigur Apple, si ar putea chiar sa o depaseasca.

“Google a înregistrat progrese semnificative în direcția dezvoltării propriului procesor pentru a alimenta versiunile viitoare ale smartphone-ului Pixel încă de anul viitor – și, în cele din urmă, și Chromebookurile. Cipul, numit cod Whitechapel, a fost proiectat în colaborare cu Samsung, a cărui tehnologie de ultimă generație de 5 nanometri va fi utilizată pentru fabricarea cipurilor, conform unei surse familiare cu efortul Google. Samsung a fabricat, de asemenea, cipuri iPhone pentru Apple, precum și propriile procesoare Exynos.”

Google ar urma sa-si faca procesorul cu un proces de fabricatie de 5nm, adica exact ca urmatoarele de la Apple si Huawei, dar ar fi produs de Samsung, nu de TSMC, ceea ce nu e tocmai o veste buna. Samsung are procese de fabricatie inferioare celor ale TSMC, acesta fiind motivul din cauza caruia Apple a renuntat la coreeni pentru fabricarea noilor sale procesoare, deci ramane de vazut ce va putea obtine Google de la ei.

Google va avea si un urias avantaj fata de alti producatori deoarece isi va putea personaliza procesorul pentru a functiona perfect cu Android, asa cum face Apple cu iOS, deci “viitorul suna foarte bune” pentru telefoanele Pixel.