Bolt permite inchirierea de trotinete electrice in Bucuresti

Bolt inchirierea trotinete electrice Bucuresti

Bolt a anuntat astazi lansarea unui nou serviciu important pentru clientii din Romania, mai exact, posibilitatea de a inchiria trotinete electrice, iar mai jos aveti toate detaliile.

“București, 07.07.2020 – Bolt, principala platformă europeană de transport la cerere, lansează astăzi serviciul de închiriere de trotinete electrice. În București vor fi folosite noile trotinete electrice construite după un design propriu, creat de inginerii Bolt din Estonia. Având în vedere perioada în care are loc lansarea, Bolt dezinfectează zilnic trotinetele și le recomandă tuturor utilizatorilor să folosească dezinfectant de mâini și / sau mănuși atunci când se deplasează cu trotineta.

Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România, a declarat: „Lansăm trotinetele electrice în București pentru a oferi oamenilor un mijloc de transport individual, ușor de folosit, potrivit drumurilor scurte, intraurbane. Mulți dintre noi au revenit la serviciu și uneori avem nevoie să ne deplasăm pe distanțe scurte sau evitând traficul din ce în ce mai aglomerat. Trotinetele electrice vin astfel în completarea serviciilor de ride-hailing pe care le oferim. Recomandăm în continuare tuturor să urmeze indicațiile instituțiilor guvernamentale și ale autorităților de sănătate și să se deplaseze doar dacă au neapărată nevoie în această perioadă.”

Utilizatorii care au deja instalată aplicația Bolt vor vedea o pictogramă – trotinetă în aplicație, după actualizarea acesteia. Atingerea pictogramei îi va duce în interfața de închiriere a trotinetelor. Persoanele care nu au încă aplicația Bolt instalată, o pot descărca de pe Google Play sau Apple Store. Trotineta poate fi deblocată prin scanarea codului QR. La prima utilizare, aplicația va arăta instrucțiunile de folosire a acesteia și cum să fie parcată în siguranță la final.

Deblocarea trotinetei electrice va costa 0 lei și fiecare minut 0,1 lei. De exemplu, o plimbare de 10 minute, ceea ce este suficient pentru a acoperi câțiva kilometri în oraș, va costa 1 leu.

Trotinetele vor fi amplasate în centrul Bucureștiului, în hub-uri de transport și în alte locuri frecventate precum Piața Unirii, Cișmigiu, Piața Romană, Piața Universității, zona Pipera-Aurel Vlaicu, zona Herăstrău. La sosire, utilizatorii pot să parcheze trotineta într-un loc sigur de pe stradă, de preferință lângă un loc de parcare pentru biciclete. Trotinetele pot fi lăsate în centrul orașului, în zona marcată pe hartă, în aplicație. Dacă utilizatorul lasă trotineta în afara zonei desemnate, va fi amendat cu suma de 100 de lei.

Bolt va distribui sute de trotinete în București și va fi gata să crească numărul acestora la cererea utilizatorilor. Trotinetele Bolt sunt dotate cu trackere GPS încorporate pentru a furniza date despre locațiile de preluare și ridicare. În fiecare dimineață, Bolt va redistribui trotinetele către locurile desemnate.

În București, Bolt va folosi un model de trotinetă personalizat, cu viteza maximă de 25 km / h și care poate merge până la 40 km cu un ciclu de încărcare. Autonomia reală depinde de utilizare.
Bolt operează în prezent trotinete în 21 de orașe din Europa și se extinde în orașe noi în fiecare săptămână.”