COVID-19 Romania: efectul noilor masuri de restrictie este nul

COVID-19 Romania efectul noilor masuri de restrictie este nul

Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din Bucuresti, spune ca efectul noilor masuri de restrictie care au fost impuse de catre autoritatile din Romania pentru a reduce raspandirea COVID-19 este, deocamdata, complet nul, iar asta genereaza probleme foarte mari in spitale, care sunt in continuare aproape pline.

Beatrice Mahler nu vede vreo schimbare dupa impunerea acestor masuri, dar e totusi prea devreme pentru a se vedea vreo schimbare in rata infectarilor cu COVID-19, primele rezultate trebuind sa se vada abia undeva pe la finalul lunii, asta desigur daca se va vedea ceva atunci.

“Situația din spital e aceeași, lucrăm la capacitate maximă în fiecare zi. Avem peste numărul de pacienți pe care în mod normal am putea să îl avem, găsim cu greu loc și în alte spitale. Reușim să colaborăm cu colegii din alte spitale. Efortul trebuie să fie și mai mare din partea tuturor, pentru că presiunea încă este mare pe spitale.

Din contră, numărul de pacienți simptomatici care vin direct pentru testare la spital este în creștere. Rata de pozitivare în laboratorului Institutului Marius Nasta este extrem de mare, aproape jumătate din testele pe care le facem sunt pozitive și aici intră și pacienții care sunt reevaluați.”