Coronavirus: Avertismentul Medicilor pentru Romanii Nevaccinati

Coronavirus Avertismentul Medicilor pentru Romanii Nevaccinati

Un nou avertisment vine astazi pentru romanii din toata tara din partea medicilor, iar asta pentru ca ei povestesc situatia tot mai grava din sectiile de terapie intensiva, acolo unde ajung si oameni tineri, nevaccinati, care in primele 3 valuri n-au fost afectati la fel de mult.

“Trei pacienți cu vârste de 30 și un pic de ani în terapie intensivă în ultimele 2 săptămâni, fără factori de risc și comorbidități; alături de alții de 50 și un pic, 70 și un pic…; la doi din cei de treizeci și de ani lupta noastră a fost în van; au venit la 10 zile de la debutul COVID, direct cu insuficiență respiratorie. Au primit tot ce există în materie de tratament și suport vital… nu i-am putut întoarce, spre disperarea noastră și a familiilor lor…
Au circulat peste tot, au fost la mare… au venit în contact cu o grămadă de lume. Și da, toți erau nevaccinați.
Da, tulpina Delta determină cazuri mai severe.
Da, tulpina Delta este acoperită de vaccin.
Vaccinații nu fac deloc boala sau fac forme ușoare, în nici un caz de terapie intensivă.
Știu că acum va urma un val de înjurături și amenințări. Mai bine astea decât un val pandemic… dar nu merge așa.
Eu zic să vă vaccinați. Să vă mențineți sănătatea. Nu vrem să vă vedem bolnavi, mai bine ne înjurați sănătoși. Așa am ajuns să reacționăm… doctorii ăștia care omoară oameni și mint pentru bigfarma, și alte enormități din astea…
Conf. Univ. Dr. Simin Aysel Florescu, Medic Primar Boli Infecțioase, Epidemiologie, cu experiență de peste 20 ani în tratarea bolilor infecțioase și epidemiologice, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Victor Babeș” din București
PS: mesaj din 10 august. Deja suntem în plin val, iar astăzi am înregistrat aproape 4.000 de noi infectări. Cât o să mai dureze ca să înțelegem că nu este de joacă?”