Hantavirus a forțat Olanda să spitalizeze și să țină sub observație un cetățean debarcat de pe nava MV Hondius, acesta fiind plasat în spitalul Radboudumc din Nijmegen, însă din păcate personalul medical care trebuia să aibă grijă de el nu a respectat protocoalele medicale stricte, astfel că a generat îngrijorări majore privind răspândirea bolii.
Hantavirus se transmite între oameni prin sânge și urină, iar 12 cadre medicale ale spitalului din Nijmegen sunt acum plasate în carantină pentru că au manipulat sângele și urina pacientului infectat fără să respecte protocoalele de siguranță ale spitalului ceea ce arată cât de relaxată este privită situația inclusiv în spitale.
Hantavirus este un virus cu o rată de mortalitate de 50% în unele cazuri, astfel că vorbim despre îngrijorări cu privire la posibila răspândire a infecției la și mai multe persoane, mai rău fiind faptul că e vorba de cadre medicale, care ar trebui să știe cum să se protejeze, asta în timp ce ieri OMS, Organizația Mondială a Sănătății, a mai confirmat 2 cazuri de infectare.
Hantavirus nu se tranmite la fel de ușor precum Coronavirus, iar oficialii spitalului au afirmat că probabilitatea ca acele cadre medicale să fie infectate este mică, însă cu toate acestea ia toate măsurile de precauție posibile pentru ca numărul cazurilor din Europa să nu crească și mai mult în perioada următoare.
”Ceea ce s-a întâmplat… este că au fost respectate proceduri stricte, dar nu cele mai stricte proceduri care se aplică în cazurile care implică acest hantavirus. Probabilitatea ca personalul să fi fost infectat ca urmare a acestei afecțiuni este mică, dar pentru că știm că avem de-a face cu un virus grav, (spitalul) a spus: vom merge la sigur.
Este într-adevăr o situație diferită față de COVID. Cu cunoștințele pe care le avem și măsurile pe care le luăm, suntem încrezători că putem ține acest virus sub control.” a declarat ministrul olandez al Sănătății, Sophie Hermans.


















