Ministrul Educatiei: Ultima Ora, Masurile in Premiera pentru Scolile Romaniei

Ministrul Educatiei anunta o premiera extrem de importanta pentru scolile din toata Romania, o masura care a fost anuntata de ceva vreme, dar care abia acum a fost adoptata de catre Guvern, iar in baza ei inclusiv elevii din scolile private vor fi premiati pentru performantele scolare.

Ministrul Educatiei spune inclusiv ca vor creste premiile care sunt oferite de catre autoritatile de stat, dar si cele locale, ele urmand a fi oferite in tandem, cu sustinerea financiara ale ambelor parti pentru toti elevii din tara noastra care au nevoie de sustinere de acest gen in aceasta perioada.

“Un al treilea lucru care încurajează performanța: este pentru prima oară când Guvernul a adoptat o măsură prin care performanța elevilor la olimpiadele internaționale este recunoscută indiferent de școala de unde provine. Este recunoscută prin alocarea unor burse de performanță. Pentru prima oară în școlile private.

Sunt elevi care reprezintă România, sunt elevi care merită recunoașterea statului pentru nivelul înalt la care reprezintă România indiferent, că provin din sistemul de învățământ preuniversitar de stat sau din sistemul de învățământ preuniversitar particular.

O a patra măsură este crearea cadrului legal pentru ca autoritățile locale, dincolo de resursele de la buget care vor fi alocate după cum v-am precizat în primele trei puncte, vor avea posibilitatea legală să contribuie pentru creșterea valorii acestor premii. Valoarea minimă este asigurată de stat, autoritățile locale vor avea bază legală pentru a crește valoarea acestor premii și a acestor burse. Acestea sunt măsurile pentru susținerea performanței.

Tot la nivelul învățământului preuniversitar, am adoptat un lucru foarte necesar, termenele opozabile unităților de învățământ preuniversitar în vederea acreditării, în condițiile în care știm cu toții, lucrurile complicate generate de criza sanitară se prorogă până la finele anului școlar 2022-2023. Aceasta, despre învățământul preuniversitar, la care aș adăuga și posibilitatea înscrierii elevilor care provin din Ucraina fără susținerea examenului de evaluare națională, prin excepție, pe locuri care să fie în plus față de locurile destinate elevilor români.

Este o modalitate de sprijin pentru acei copii ucraineni care doresc să-și continue studiile liceale în învățământul românesc. A doua secțiune o reprezintă învățământul universitar. Ministerul Educației, a lansat apelul în valoare de 234 de milioane de euro pentru digitalizarea universităților, susținerea digitalizării proceselor din universități, susținerea formării de competențe digitale în rândul studenților, profesorilor, cercetătorilor și personalului didactic auxiliar din universități.”