Romania a Incheiat un Important Parteneriat Strategic cu Japonia

Romania a Incheiat un Important Parteneriat Strategic cu Japonia

Romania este reprezentata la funeraliile de stat ale fostului premier nipon, Shinzo Abe, de catre premierul Nicolae Ciuca, dar si de catre Marcel Ciolacu, ei avand intrevederi cu omologii din Japonia in cursul noptii trecute inainte ca funeraliile sa aiba loc.

Romania a incheiat un Parteneriat Strategic cu Japonia pentru a creste nivelul de cooperare dintre cele doua tari, decizie care va fi cu siguranta foarte benefica pentru tara noastra, in special in contextul international actual extrem de complicat in care ne aflam.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi, la Tokyo, o întrevedere, alături de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, cu delegația Guvernului Japoniei, condusă de prim-ministrul nipon, Fumio Kishida. Ridicarea relațiilor dintre România si Japonia la nivelul Parteneriatului Strategic este un act politic oportun în actualul context internațional, ce materializează viziunea remarcabilă a fostului prim-ministru Shinzo Abe, în sfera politicii externe, a afirmat prim-ministrul Ciucă.

“România este profund angajată să dezvolte relațiile cu Japonia la nivelul Parteneriatului Strategic, simbol al recunoașterii legăturii speciale dintre țările noastre, precum și al potențialului semnificativ de dezvoltare bilaterală.

Suntem pregătiți să convenim asupra momentului cel mai potrivit pentru semnarea Acordului de Parteneriat Strategic, odată ce documentul va fi finalizat”, a subliniat șeful Executivului român. Totodată, prim-ministrul a menționat că Japonia este între principalii parteneri ai României în Asia, atât politic, cât și economic, și a apreciat contribuția valoroasă la tranziția și modernizarea țării noastre în ultimii 30 de ani.

Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, astăzi, alături de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, cu Liga Parlamentară de prietenie Japonia-România, condusă de președintele Ichiro Assawa, în cadrul vizitei în Japonia a celor doi înalți demnitari români.

Prim-ministrul Ciucă a subliniat faptul că este o onoare să reprezinte România la funeraliile de stat organizate în memoria fostului prim-ministru Shinzo Abe, primul șef de guvern din Japonia care a vizitat țara noastră și cel care a achiesat să lanseze Parteneriatul Strategic cu România, în contextul primirii de către președintele Klaus Iohannis, în vizita sa istorică din 2018.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a susținut că încheierea Parteneriatului Strategic între România și Japonia este nu numai un act realizat la momentul oportun, dar și o moștenire pe care o lasă fostul premier Shinzo Abe în sfera politicii externe, care reflectă viziunea sa remarcabilă în acest domeniu, atribuind României un rol relevant în această regiune.

De altfel, atât România, cât și Japonia împărtășesc aceleași valori și interesul pentru apărarea lumii bazate pe reguli. „Componenta de securitate și apărare reprezintă unul din cei patru piloni de cooperare ai viitorului nostru parteneriat, de mare interes pentru ambele părți. Coordonarea strânsă și permanentă între noi este cu atât mai importantă și necesară în contextul provocărilor strategice cu care ne confruntam”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.