Nicolae Ciuca Anunta Noi Masuri ale Guvernului pentru Romania

Nicolae Ciuca Anunta Noi Masuri ale Guvernului pentru Romania

Nicolae Ciuca, premierul Romaniei, a anuntat astazi in mod oficial proiectul unei noi rectificari bugetare, ultima din cursul anului 2022, insa si masuri de sprijin pentru domeniul agriculturii din tara noastra, iar mai jos aveti toate detaliile anuntului oficial care a fost facut in cursul acestei zile.

Am finalizat, la nivelul Guvernului, proiectul unei noi rectificări bugetare, ultima din acest an, astfel încât să asigurăm îndeplinirea tuturor angajamentelor în ceea ce privește cofinanțarea proiectelor europene, dar și plata drepturilor salariale și a ajutoarelor sociale. Avem în atenție și asigurarea fondurilor necesare pentru a-i sprijini pe fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă.

Veniturile bugetului general consolidat continuă tendința de creștere, iar deficitul bugetar este în scădere. De asemenea, avem o creștere economică chiar și în situația actuală deosebit de complicată. Instituțiile de evaluare europene situează România și pe trimestrul al treilea pe primele locuri în ceea ce privește progresul economic, ceea ce oferă încredere investitorilor.

Lucrăm în continuare și la proiectul de buget pentru anul viitor. Sprijinim mai departe și acordăm încredere sectorului de business, investițiilor, pentru că așa putem menține și crea locuri de muncă și lărgi cadrul financiar care să ne permită analizarea creșterii salariului minim și a pensiilor, astfel încât cetățenii țării să nu suporte întru totul efectele inflației.

Prin măsuri guvernamentale continuăm să susținem agricultura, sector cu importantă contribuție în economia românească, și pe fermierii care se confruntă cu probleme din cauza efectelor generate de agresiunea rusă din Ucraina.

Am aprobat o măsură de sprijin pentru operatorii din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor, a produselor lactate și a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă.

Ministerul Agriculturii va pune la dispoziția acestor producători granturi de până la 500.000 de euro pentru a compensa creșterea costurilor legate de stocurile de materie primă, de transport, depozitare și procesare. Valoarea totală a programului este de 200 de milioane de euro.

Este încă o măsură prin care susținem sectorul agricol pentru a depăși această perioadă complicată și a-și menține ponderea substanțială în economie.