MInistrul Educatiei Anunta Oficial SANCTIUNILE Importante pentru Parintii Elevilor din Scoli

MInistrul Educatiei Anunta Oficial SANCTIUNILE Importante Parintii Elevilor Scoli

Ministrul Educatiei anunta in mod oficial sanctiunile importante care se aplica pentru parintii elevilor din scolile Romaniei, dar si conditiile in care acestea ar urma sa fie impuse, iar asta pentru ca vorbim despre situatia in care parintii refuza sa semneze contactul educational cu scoala, un document care impune drepturi si obligatii pentru ei si elevi.

Ministrul Educatiei vorbeste si despre proba de admitere la liceu, vorbind despre motivatia din spatele introducerii acesteia, si asta pentru ca vorbim despre un nou element extrem de important, care ar trebui sa fie avut in vedere de catre oricare dintre elevii care vor sa urmeze cursurile anumitor licee, sau colegii.

“În Legea învățământului preuniversitar am mai introdus un lucru. Știți că fiecare familie semnează acel contract educațional cu școala, acel contract include drepturi și obligații atât pentru elevi, cât și pentru școală, cât și pentru familie. În lege, ca urmare a faptului că am înțeles că sunt părinți care nu doresc să semneze acest contract.

Am introdus sancțiuni pentru acele familii care refuză să-și asume și partea de responsabilitate, nu numai partea de drepturi pe care, firesc, elevii le au. Dar nu e vorba despre sancțiuni. Sigur că avem nevoie și de limite, ceea ce trebuie să înțelegem este faptul că ceea ce facem noi, ca adulți, are consecințe pentru copii. De aceea, îndemn familiile să vorbească cu respect despre scoală, cu respect despre cadrele didactice.

Motivaţia introducerii probei de admitere la liceu vine din observaţiile noastre din ultimul deceniu care spun aşa: o dată – focusul pentru pregătire, în general, în gimnaziu se axează pe materiile de examen şi copiii tindeau să nu mai ia în calcul alte obiecte. A existat acea luare în considerare a mediilor din gimnaziu care a fost eliminată din admiterea la liceu tocmai pentru că notele variau foarte tare.

Ceea ce încercăm noi să facem cu această admitere la liceu este să potrivim mai bine elevul cu profilul pe care şi-l alege, pentru că vedem multe răzgândiri, transferuri fiindcă nu li se potriveşte profilul la care au fost repartizați prin repartizarea aceea computerizată. e aceea am introdus ideea. La început se axa pe un procent mai mare – 90% din locuri acolo unde a existat competiţie în trecut şi dacă liceul doreşte să organizeze examen de admitere.

Am luat în considerare ceea ce am primit ca feedback de la elevi, de la studenţi şi am coborât acest procent tocmai pentru a da o şansă celor care nu au o zi bună şi la concursul de admitere în liceu nu iau o notă bună, care la Evaluarea Naţională au o notă onorabilă şi pot să opteze pentru acelaşi profil pentru acea diferenţă de 40%.”