Vodafone este partener de conectare al Timișoarei, Capitală Europeană a Culturii

Vodafone este partener de conectare al Timișoarei, Capitală Europeană a Culturii

Vodafone este partener oficial de conectare pentru Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, și susținător al expoziției Brâncuși: surse românești și perspective universale. Prin cele două parteneriate strategice, Vodafone își reconfirmă aprecierea și sprijinul pentru valorile României și promovarea acestora, dar și a comunității unice clădite în jurul Timișoarei, de la creatori de conținut, la antreprenori.

Ca partener de conectare al Timișoarei, Capitală Europeană a Culturii, și promotor al celei mai mari expoziții naționale dedicate operei lui Constantin Brâncuși, Vodafone își propune să conecteze și să transforme comunități prin investiții în cultură și inovație.

Prin campania de comunicare „Cultura ne apropie, Vodafone face conexiunea mai puternică” compania încurajează comunitatea să se bucure de prezența în România a expoziției Brâncuși, dar și a celorlalte evenimente culturale de amploare din Timișoara.

„Cultura are puterea unică de a produce schimbări profunde , de a inspira acțiuni și de a crea spații de colaborare și dialog. Iar un oraș multicultural, precum Timișoara, unde comunicarea a stat permanent la baza conviețuirii, este cadrul perfect pentru a demonstra conexiunea dintre diversitate, tehnologie și viitor.

Alături de ceilalți parteneri ai expoziției și ai capitalei europene a culturii credem în legatura puternică și directă dintre cultură, comunicare și transformarea urbana și comunitară”, a declarat Alexandra Olaru, director Legal and External Affairs al Vodafone România.

Parteneriatul dintre Vodafone și Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, reprezintă o asociere firească prin susținerea pe care compania a acordat-o întotdeauna creatorilor de conținut și zonei culturale, dar și prin dorința comună de a conecta și transforma comunități prin inovație și cultură.

Tehnologia și conexiunea excelentă pe care Vodafone România le oferă sunt garanția că toate experiențele culturale din 2023 vor putea fi transmise din orașul de pe Bega către întreaga lume prin social media, apeluri video sau chiar un apel telefonic.