Ungaria merge la extrem cu deciziile pe care le ia într-un context european foarte complicat, mergând împotriva Germaniei, Austriei, Olandei, Belgiei, după aderarea României la Schengen, iar asta pentru că refuză să implementeze noul pact privind migrația și azilul, acesta fiind votat în Parlamentul European anul trecut, dar încă neimplementat ]m UE.
Ungaria nu blochează deocamdată procesul de a integra Pactul privind Migrația și Azilul în legislația națională, însă încetinește fără termen adoptarea prevederilor până când Comisia Europeană va renunța la cotele de împărțire a migranților, cerute de Germania, Austria, Belgia, Olanda, Franța, care după aderarea României la Schengen, ne vor afecta deasemenea.
Ungaria critică și decizia Comisiei Europene de a aloca 3 miliarde de euro pentru aceste relocări, cu care Germania, Austria, Franța, Olanda, Belgia, Italia, au fost de acord, dar care după aderarea României la Schengen trebuie să le implementâm inclusiv noi, chiar dacă procesul în sine nu este unul chiar atât de simplu și va genera costuri ridicate inclusiv pentru statul român.
„Știm cu toții că acest lucru nu va funcționa niciodată și nu va fi niciodată implementat. Toți oamenii cu gândire bună știu acest lucru, dar cu toate acestea, Comisia Europeană continuă să impună implementarea Pactului privind migrația și relocarea migranților în funcție de cote.
Ungaria nu și-a abandonat planul național de implementare a Pactului privind migrația și azilul, dar nu vom efectua nicio relocare. În timp ce creșterea economică încetinește în Europa, iar condițiile de viață se deteriorează în toate țările europene, UE va cheltui 3 miliarde de euro pentru a oferi asistență financiară statelor membre pentru implementarea Pactului privind migrația. a declarat Bence Rétvári, secretar de stat în ministerul ungar de interne.”