Noile Informari de ULTIM MOMENT Publicate de Hidroelectrica cu Toti Clientii Vizati de Masuri

Noile Informari ULTIM MOMENT Publicate Hidroelectrica Toti Clientii Vizati Masuri

Hidroelectrica, una dintre companiile de energie cu numere impresionante de clienti pe care îi deservește la nivel național în momentul de față, vine în întâmpinarea consumatorilor cu o serie de măsuri practice menite să reducă facturile la energie electrică pe timpul verii și să ofere un sprijin real celor care au venituri reduse.

Hidroelectrica afirma că, înainte de toate, adoptarea unor obiceiuri de consum responsabil şi utilizarea tehnologiilor moderne care permit gestionarea eficientă a cheltuielilor. În primul rând, specialiştii Hidroelectrica subliniază importanţa alegerii unui aparat de aer condiţionat cu o clasă energetică superioară.

Un astfel de echipament, chiar dacă presupune un cost iniţial mai mare, asigură un consum mult mai redus de energie pe termen lung. În paralel, compania atrage atenţia asupra setării corespunzătoare a temperaturii ambientale: menţinerea temperaturii la un nivel moderat, în jur de 24–26°C, poate genera economii semnificative, evitând suprasolicitarea sistemului de climatizare şi riscurile de defectare prematură.

Hidroelectrica, ca un alt sfat esenţial transmis clientilorm este deconectarea electrocasnicelor din priză înainte de plecarea în vacanţă. Chiar şi în modul standby, aparatele consumă curent, iar această energie „ascunsă” se reflectă direct în valoarea facturii lunare. Prin simpla deconectare a televizorului, a încărcătoarelor sau a maşinii de spălat din reţea, fiecare consumator poate reduce costurile fără eforturi majore.

Economii la energie si preturi mai mici

Hidroelectrica, pentru o monitorizare şi administrare mai uşoară a contului, Hidroelectrica pune la dispoziţie aplicaţia mobilă iHidro. Aceasta reuneşte într-un singur loc toate operaţiunile importante: de la transmiterea indexului şi plata facturilor, până la gestionarea locurilor de consum.

Utilizatorii sunt sfătuiţi să descarce ultima versiune a aplicaţiei din AppStore sau Google Play, iar cei care preferă interfaţa desktop pot accesa aceeaşi funcţionalitate prin Portalul Client Hidroelectrica. Interfaţa intuitivă şi actualizările regulate vin în sprijinul clienţilor, facilitând accesul rapid la informaţii şi tranzacţii securizate.

Hidroelectrica recomandă, deasemenea, actualizarea datelor personale direct online. Prin completarea rapidă a formularului de pe Portalul Client şi transmiterea solicitării în câteva clicuri, consumatorii se asigură că toate comunicările primite sunt corecte şi rapide. Această procedură simplificată elimină cozile de la ghişee şi reduce timpul alocat administrării contractelor.

Un element de noutate pentru perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026 este mecanismul de sprijin destinat consumatorilor casnici cu venituri mici, reglementat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 35/2025.

Hidroelectrica informează că persoanele singure cu venit net lunar de până la 1.940 lei, precum şi familiile cu venit net lunar pe membru de până la 1.794 lei, pot beneficia de o subvenţie de 50 lei lunar pentru un singur loc de consum. Sprijinul se acordă la cerere şi poate fi solicitat atât de titular, cât şi de un membru major al familiei, indiferent dacă acesta figurează pe contract.

Depunerea cererilor se realizează în două moduri: online, prin intermediul aplicaţiei EPIDS, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, disponibilă pe perioada a 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, sau fizic, prin reprezentanţii oficiilor poştale ori ai primăriilor din localitatea de consum. Această facilitate urmăreşte să asigure accesibilitate maximă, în special pentru cei aflaţi în zone periferice, astfel încât niciun beneficiar eligibil să nu fie dezavantajat.

Prin campania „SfaturiEco pentru vară” şi prin facilităţile digitale pe care le oferă, Hidroelectrica îşi reafirmă angajamentul faţă de consumatorii săi: investiţii în tehnologie, transmisiuni transparente de informaţii şi măsuri concrete de sprijin social. Astfel, compania nu doar furnizează energie electrică, ci are grijă ca fiecare client să folosească resursele într-un mod sustenabil şi avantajos financiar.