Pe marginea unui camp de langa Lviv, acolo unde evenimentul Iron Demo a adunat producatori si militari, a aparut un vehicul care arata ca o cutie blindata pe senile, cu doua sine metalice ca niste umeri. Nu face zgomotul greu al unui tanc, nu are tun si nici cupola pentru echipaj.
In schimb, poarta pe el sase mici aparate gata sa zboare. Numele lui de scena este Karakurt, dar toata lumea ii spune Vaduva Neagra. Iar ideea din spatele lui este simpla si tulburatoare: nu mai duci soldatii la lupta, duci dronele.
In Ucraina, UGV-urile – vehicule terestre fara echipaj – au devenit deja ceva obisnuit, iar autoritatile vorbesc deschis despre zeci de mii de unitati pe care vor sa le produca in acest an. Vaduva Neagra e urmatorul pas logic.
Se bazeaza pe un sasiu cunoscut, Vepryk, botezat colocvial Mistretul, gandit din start ca o platforma modulara. Astfel de roboti sunt facuti sa schimbe rapid roluri: intr-o zi cara marfa si evacuaza raniti, in alta pun mine sau sustin lupta cu o turela de mitraliera. De aici pana la a-i transforma in purtatori de drone FPV nu mai e decat o decizie de montaj.
Operatorii pot tine Vaduva Neagra sub control pana la aproximativ 4 kilometri. Pentru roboti terestri, asta e normal; pliurile terenului inghit semnalul mai repede decat in aer. Secretul acestui sistem nu e insa in distanta la sol, ci in felul in care devine un catapult pentru aripi.
Pe cele doua sine se aseaza sase drone FPV, gata de lansare. Comanda lor vine fie printr-un repetor montat in vehicul, fie – si aici se vede ingeniozitatea – printr-o drona releu pe care Vaduva Neagra o arunca la nevoie, ca sa extinda raza. In aceasta configuratie, producatorii vorbesc despre lovirea tintelor aflate chiar si la 30 de kilometri.
Pe timp de asteptare, Vaduva Neagra poate sta ascunsa intr-o zona prestabilita, tacuta si rece ca un aparat electrocasnic scos din priza. Cand apar tintele, se trezeste din standby si isi face treaba. O functie aparte permite lansarea a doua drone aproape in tandem: prima loveste, a doua priveste efectul si decide daca mai e nevoie de inca o muscatura. E o coregrafie gandita sa reduca timpii morti si sa lase adversarului cat mai putin spatiu de respirat.
Poate la fel de socant ca tactica este pretul. Un pachet complet – unitate de control terestru, doua UGV-uri Vepryk si doisprezece drone FPV – ar costa sub 50.000 de dolari. Asta inseamna cam un sfert din valoarea unei singure rachete Javelin. Diferenta de scara spune totul despre curentul care impinge razboiul spre tehnologie ieftina, comerciala, usor de inlocuit. Cand costul scade, riscarea echipamentului devine mai usoara, iar ritmul inovatiei accelereaza.
Ukraine continues to experiment with the combat capabilities of ground robotic systems
The company IRV has introduced the Karakurt FPV drone carrier complex, mounted on the tracked ground robotic platform (or UGV) “Vepr”.
1/2 pic.twitter.com/X3rfzAHxbl
— Defence News Of INDIA (@DefenceNewsOfIN) August 12, 2025
Desigur, ideea de a folosi vehicule ca platforme pentru roiuri de drone nu e noua. Am vazut lansatoare capabile sa elibereze zeci de drone de baraj, sisteme terestre de aparare antiaeriana cu interceptoare dedicate si chiar solutii care lanseaza si recupereaza roiuri. Dar Vaduva Neagra intra intr-o nisa diferita: mica, agila, pragmatica. Un instrument de proximitate care micsoreaza drumul dintre decizie si efect.
Nici cealalta parte nu sta pe loc. La Archipelago 2025, producatorul rus Hermes a scos la lumina Argus, un transportor FPV cu filosofie asemanatoare: un UGV standard transformat intr-o rampa mobila pentru mai multe drone, cu control integrat si lansare rapida. Ideea plutea in aer; acum prinde contur de ambele parti.
Mult timp, tancul a fost rege pe campul de lupta. Blindajul gros si tunul cu viteza mare au impus respect si au modelat strategiile. Chiar si cand au aparut rachetele antitanc, tronul nu s-a clatinat pe loc. Purtatoarele de drone promit insa altceva: o evolutie in pasi scurti, rapizi, cu platforme care pot creste sau micsora dupa misiune, pot avea roti, senile ori picioare, si pot duce o mana de drone sau un roi intreg. In fata acestor ritmuri, Vaduva Neagra pare mai degraba prima nota dintr-o partitura lunga.
Poate ca nu maine, poate nici anul acesta, dar directia e vizibila. Daca trendul continua, muzeele vor spune povestea tancurilor, iar pe teren se vor misca platforme tacute, care nu cauta gloria, ci eficienta: cat mai multe ochiuri in aer, cat mai putin risc pentru oameni, cat mai rapid intre buton si explozie. Vaduva Neagra arata cum ar putea arata acest viitor. Si, pentru multi, asta este deja o realitate.
