Anul trecut, dronele cu fibră optică au intrat în prim-planul războiului dintre Rusia și Ucraina ca o inovație care schimbă regulile jocului. Spre deosebire de vehiculele aeriene controlate prin unde radio, aceste sisteme transmit comenzile și datele prin cabluri, devenind imune la războiul electronic folosit pentru a perturba semnalele de control și de navigație. Limitările rămân totuși semnificative: raza de acțiune depinde de lungimea și calitatea fibrei, de pierderile acumulate pe cablu și de greutatea bobinei pe care o poartă platforma.
O soluție concepută pentru a depăși aceste constrângeri este arhitectura cu dronă repetoare. Deși informațiile sunt limitate, mecanismul este limpede: un cablu principal leagă operatorul de o dronă repetoare mai mare; acolo, semnalul este amplificat și retransmis, tot prin fibră optică, către una sau mai multe drone de atac. Practic, se construiește o rețea „cu fir” în aer, pentru a păstra controlul în medii unde bruiajul face inoperante legăturile radio convenționale.
Desfășurarea are o coregrafie precisă. Platformele decolează împreună, astfel încât cablurile dronelor de atac rămân înfășurate pentru a evita agățarea și ruperea. La atingerea unei locații predefinite, drona repetoare se oprește și devine nod de retransmisie, în timp ce dronele de atac continuă să avanseze, desfăcând fibra pe măsură ce se apropie de obiective. Odată ajunse în zona desemnată, acestea își identifică țintele și execută loviturile, beneficiind de o legătură de comandă stabilă, greu de perturbat de sistemele electronice.
În cursul ultimului an, astfel de platforme au devenit un element central al arsenalului rusesc de drone. La apariția lor pe câmpul de luptă, au fost folosite cu precădere pentru a distruge sisteme ucrainene de contra-drone, neutralizare care a permis operarea altor tipuri de UAV cu impunitate. Pe măsură ce disponibilitatea a crescut, dronele cu fibră optică au fost îndreptate tot mai des împotriva unor ținte cheie ucrainene, în sectoarele afectate de bruiaj. Asociate cu drone repetoare, au extins raza de angajare și au pătruns mai adânc pe teritoriul ucrainean, sporind amenințarea asupra forțelor aflate în contact.
Pe acest fundament, forțele ruse au dezvoltat așa-numite „zone de ucidere” în fața liniei proprii, combinând dronele cu fibră optică și platforme aeriene tradiționale. Astfel de zone au fost stabilite în fața liniilor ruse din regiunile Donețk și Harkov, unde complică eforturile ucrainene de a lansa atacuri coordonate și îngreunează reaprovizionarea unităților surprinse în interior. Adâncimea acestor perimetre este limitată de cât de mult pot opera dronele înainte ca bruiajul ucrainean să le diminueze eficiența; folosirea repetoarelor extinde această rază și poate dubla adâncimea pericolului.
Ucraina a construit un set de contramăsuri. Manevrabilitatea redusă și altitudinea joasă fac aceste drone vulnerabile echipelor, care le pot angaja cu puști atunci când se apropie. În plus, a fost dezvoltată o plasă anti-drone ce acoperă rutele logistice, menită să împiedice lovirea vehiculelor și să reducă riscul în punctele de trecere. Aceste măsuri urmăresc erodarea avantajului tehnologiei pe fibră și redarea unităților unei libertăți de manevră esențiale.
Dincolo de duelul tehnologic, miza este ritmul operațional. Dacă arhitecturile cu repetoare vor continua să extindă raza și fiabilitatea, câmpul de luptă va înregistra o densificare a loviturilor precise chiar în zone protejate de bruiaj. Răspunsul Ucrainei va depinde de capacitatea de a adapta rapid apărarea și de a proteja fluxurile logistice, într-un conflict în care controlul se transferă, paradoxal, prin cabluri, nu prin unde. Pentru Kiev, disciplina tehnică contează.
