Posta Romana trage un semna de alarma cu privire la un proiect recent lansat in Romania, dar care nu are parte de sustinerea necesara, nici macar din partea altor institutii ale statului roman, care prefera sa blocheze masurile puse in aplicare pentru romani.
Posta Romana spune ca initiativa face parte din proiectul „Ghiseul Universal”, asumat in Programul de Guvernare, iar operatorul postal subliniaza ca propune o alternativa legala, accesibila si rapida, sprijinita de reteaua extinsa a Postei Romane si aliniata cu legislatia in vigoare. Potrivit companiei, StartPost este conceput sa ofere predictibilitate si siguranta pentru cei care isi inregistreaza sau isi relocheaza sediul social.
Posta Romana reclama atitudini antireformatoare
Compania afirma insa ca se confrunta cu respingeri ale dosarelor de inregistrare sau relocare atunci cand firmele aleg StartPost. Posta Romana sustine ca unii registratori din cadrul Oficiului National al Registrului Comertului, institutie finantata integral de la bugetul de stat, resping astfel de documentatii, desi serviciul este recunoscut de lege si integrat in obiectivele de modernizare asumate de stat. In viziunea companiei, aceste practici sunt antireformatoare, contravin intereselor strategice ale statului roman si sunt inacceptabile.
Efecte negative asupra mediului de afaceri
Potrivit Postei Romane, respingerile neunitare si fara fundament legal limiteaza accesul antreprenorilor la o solutie sigura pentru sediul social si genereaza discriminari intre companii. Sunt acceptate sedii in locatii improprii, in timp ce folosirea infrastructurii Postei Romane ar fi respinsa.
Compania avertizeaza ca blocarea StartPost submineaza un serviciu inclus in Programul de Guvernare, afecteaza credibilitatea administratiei publice, incetineste dezvoltarea economiei si reduce veniturile la bugetul de stat. In plus, spune Posta Romana, este afectata imaginea institutiei si este limitata capacitatea acesteia de a-si indeplini rolul strategic de „Ghiseu Universal”.
Masuri legale si cereri de clarificare
Posta Romana isi reafirma angajamentul de a-si proteja clientii si anunta ca va actiona in instanta registratorii considerati responsabili pentru prejudiciile provocate prin respingeri arbitrare. Totodata, compania spune ca va sesiza institutiile competente pentru a verifica daca aceste practici pot reprezenta abuz sau neglijenta in serviciu.
In paralel, Posta Romana solicita clarificarea si uniformizarea cadrului legislativ pentru a elimina orice forma de discriminare in procedurile de inregistrare a sediilor sociale.
Mesajul conducerii si apelul catre autoritati
„Serviciul StartPost reprezinta un pas firesc in modernizarea statului roman si in sustinerea mediului de afaceri”, a declarat Valentin Stefan, Directorul General al Postei Romane, subliniind ca respingerile arbitrare afecteaza antreprenorii si credibilitatea administratiei.
Posta Romana, institutie strategica a statului, nu va tolera aceste practici si va utiliza toate caile legale pentru a-si apara clientii si interesele. In acelasi timp, compania solicita o interventie urgenta a autoritatilor pentru oprirea practicilor discretionare si pentru consolidarea unui climat economic transparent si echitabil.





























