DACIA Spacer 2026 pare să fie mașina momentului pentru cei de la DACIA, iar asta deoarece vorbim despre o mașină care a intrat în atenția oamenilor parțial pentru că urmează să fie înlocuitorul DACIA Logan în oferta companiei, însă parțial și pentru că urmează să intre într-un segment nou pentru cei de la DACIA, fiind gândită pentru a atrage noi clienți în viitor.
DACIA Spacer 2026 urmează să fie lansată la Salonul Auto de la Paris, din octombrie 2026, conform presei din Franța, care a publicat și clipul video de mai sus cu intenția de a ne arăta care ar putea fi design-ul viitoarei mașini, iar asta pentru că ea a fost cunoscută până acum precum DACIA C-Neo, dar se pare că denumirea oficială va fi Spacer, cel putin din ceea ce știm până acum.
DACIA Spacer 2026 urmează să fie produsă la Mioveni, fabrica din Argeș a celor de la DACIA Fiind sursa de fabricație pentru mai toate modelele noi și importante de mașini pe care compania le-a produs, așa că e normal să vedem că inclusiv acest model urmează să fie fabricat acolo, chiar dacă este posibil ca producția să aibă loc în viitor inclusiv în alte fabrici din alte zone de pe glob.
DACIA Spacer 2026 va fi disponibilă cel puțin într-o versiune sedan, care va înlocui Logan, fără a fi pusă în vânzare în anumite țări, precum Franța, dar ar trebui să o vedem oferită inclusiv într-o versiune hibridă și 4×4, deci mai multe opțiuni decât în cazul Logan, ceea ce ar trebui să o transforme într-o mașină destul de interesantă pentru foarte multă lume.
















