Acasă Samsung Samsung Galaxy Note 6 va avea 8 GB RAM

Samsung Galaxy Note 6 va avea 8 GB RAM

61

Samsung Galaxy Note 6 va fi lansat in toamna acestui an de catre compania Samsung si se pare ca terminalul va fi o bestie din punct de vedere al specificatiilor, el urmand a folosi o versiune speciala a chip-ului Qualcomm Snapdragon 820 care va fi echipat si cu 8 GB RAM.


Samsung Galaxy Note 6 va avea 8 GB RAM si informatia vine direct din China, sursa tuturor zvonurilor privind smartphone-uri aflate inca in proces de dezvoltare, iar ea este cat se poate de credibila avand in vedere ca Samsung a impins totdeauna limitele tehnologiei in produsele sale.


A avea 8 GB RAM intr-un smartphone parea o nebunie acum 3 ani de zile, insa iata ca in 2016 totul este o realitate cu care multi se vor obisnui foarte usor, cantitatea fiind imensa daca ne gandim ca majoritatea laptop-urilor sau calculatoarelor vandute in ziua de astazi nu au atat RAM.


Cei 8 GB RAM din Samsung Galaxy Note 6 vor fi cel mai probabil DDR 4, majoritatea smartphone-urilor actuale avand acest tip de RAM integrat, iar cu tot acest hardware incorporat terminalul ar trebui sa fie cel mai rapid de pe planeta, mai ales ca ar urma sa aiba un procesor tactat la 2.6 GHz.

Galaxy Note6/Xperia Unknown/G Flex3:Qualcomm 823/MSM8996Pro; 64Bit Kryo Quad-Core(2.6GHz x2+2GHz x2/3.0GHz + 2GHz x2,Smart Drive) CPU; Adreno 530 GPU(720MHz); Hexagon 680 DSP; LPDDR4 Memory(Up to 8GB,2166MHz dual-channel); Up to 25 MP camera,Spectra14-bit dual-ISP.

Momentan Samsung Galaxy Note 6 pare a fi un smartphone cu specificati iimpresionante, insa chiar daca el va avea toate aceste componente inca nu sunt convins ca daca va fi pus fata in fata cu iPhone va fi mai rapid in testele de utilizare ale aplicatiilor.

Separat de acestea, Samsung Galaxy Note 6 ar putea avea o camera de 25 de megapixeli, insa aceasta parte a zvonului pare improbabila avand in vedere ca am vorbi despre o dublarea a numarului de megapixeli ai Samsung Galaxy S7.

Acestea fiind spuse, ce parere aveti acum de al vostru iPhone cu 2 GB RAM ?


61 COMENTARII

  1. Bai fraților iOS nu are nevoie de mai mult de 1-2 gb RAM pentru ca funcționează perfect oricum. De ce naiba bagă atâta ram in borhotul ăla de Samsung? Pentru ca nu e in stare sa facă sistemul fata la simpla procesare a task-urșilor, Rușine android si celor ce i-l folosesc si se mai bat si cu pumnul in piept ca telefoanele lor android sunt mai bune ca iOS. NICiOOAADAATA!!

    • nu este vorba ca tabaram pe tine dar daca vei folosi un iphone 6 sau 6s si paralel un android bun o sa realizezi ca nu sunt mari diferente, chiar deloc. . . . deci nu poti sa ridici in slavi un device doar pt ca esti indragostit de-a dreptul de acel brand si sa nu-i vezi si partile proaste . . .eu mi-am dat 6s-ul si am revenit la 6 pt ca nu am vazut diferente notabile. . . .iar androidul care il folosesc in paralel pot sa zic ca imi este mult mai util decat ios-ul, si in plus are un design mai placut….am “abandonat” simplitatea pt android, pt ca imi ofera mai mult . . . .si inca o chestie, m-am saturat an de an lansarea “magica” apple a aceluiasi produs doar cu un 3d touch si un gb ram in plus si device-ul arata la fel si cred ca multi sunt de acord cu mine . . . .. am atatea produse apple in casa incat am zis ca si sonerie de usa daca scoteau pe piata eram in stare s-o cumpar . . . .asa ca m-am hotarat sa mai cumpar si altceva si nu-mi pare rau . . .lucru pe care ti-l recomand si tie

          • Când lucrurile seamănă, înseamnă că sunt la fel, deci „a semăna la fel” este un pleonasm.

            Ce vezi tu fundamental diferit la aproape toate telefoanele? În afară de ochelarii Google, telefoanele făcute de Blackberry, care au tastatură fizică, telefonul curbat și ușor flexibil al LG (chiar dacă ultimele două sunt și ele cam același lucru) toate seamănă între ele (ce spuneam mai sus: un ecran mare cu ceva în jurul lui).
            Eu zic că abia când vor apărea dispozitive care se împăturesc și se desfășoară, holograme, tatuaje, implanturi sau mai știu eu ce vom putea vorbi de diferențe.

  2. Eu nu inteleg de ce se ridica atat in slavi IOS-ul care este plin de crash-uri in ultimii ani. Laguri la apeluri plus cand ti-e lumea mai draga telefonul se inchide chiar daca arata un procent de 30-40%. Iese din safari sau unele aplicatii subit si tot asa. Nu am folosit samsung sau ceva android ca sa fac o diferenta dar la ce ofera apple in ultimul timp ….
    Prietena mea a cumparat ip Se de la aparitie si surpriza a fost ca in prima saptamana nu se mai auzea casca de pe telefon in convorbire. Am fost cu telefonul in apple store la care n s spus ca de vine este simul. A 2 a zi am schimbat simul de la firma de telefonie iar in cateva ore aceeasi faza. Asa a ajuns telefonul inapoi la apple si banii returnati.
    Daca v se mai pare ca apple mai este capabila sa faca lucruri calumea nu pot spune decat ca sunt o “turma de oi” care n amagim singuri cu apple “the best”.

    • Tu ai centralizat toate problemele apărute de-a lungul timpului (și care, majoritatea, sunt acum rezolvate) și, în baza unui telefon care cel mai probabil a avut un defect de fabricație și pe care Apple ți l-ar fi schimbat fără discuții, faci o generalizare stupidă.
      Sigur că ios are și părți mai puțin plăcute (cum e imposibilitatea de a configura aplicațiile implicite, de exemplu), însă per ansamblu beneficiile pe care le aduce unor utilizatori, dacă e să le comparăm cu alte optiuni, sunt net superioare.

  3. Eu nu prea cred in asta cu 8 gb,mult mai realist e 6 gb. 2 gb de ram la Samsung = 1 gb ram Iphone. Daca Note 6 mai adauga 4 gb ram in plus,Apple baga si el 1 gb in plus si iar ii da cu flit. :-))
    Din pacate degeaba va fi iphone mai rapid,daca nu lucra astia la ios-ul lor tot mai problematic cu fiecare versiune,tot mai multi au sa arunce ocheade in curtea Samsung.

  4. Din cat am inteles de prin presă străină Note 6 va fii un hybrid android -windows
    Acesta ar putea avea
    – display QHD sau 4K Super Amoled (RGB slim care va înlocuiți actuala tehnologie Diamond Pixel din ecranul Super Amoled pentru a genera o experienta vizuală nemaivăzuta )
    -6 sau 8 gb ram DDR4 construit in exclusivitate pe standardul 10nm
    -procesor snapdragon 823 sau exynos M1 tratat la o viteza de 2.6 ,3.0 sau 3.1 GHz
    -camera 16, 20 sau 25 dual pixel tehnologie BRITICELL cu Super OIS ( sistem de stabilizare hybrid asemănător DRLS)
    -stylus cu suport in Android N
    -statie de conectare la laptop ( nu este clara aceasta functie ,dar cică Note 6 ar pute fi inima unui laptop)
    -carcasa din magneziu sau aluminiu
    -Android N cu interfata Touchwiz ( cică se va merge in premiera pe Android Stock)
    Daca privim specificațiile sunt impresionante daca ar fi implementate , dar cand vine vorba de Samsung nimic nu e imposibil

  5. iar vorbesti tu din prisma ta de consumator android. nici eu nu am probleme enumerate de “dânsu” mai sus dar asta nu inseamna ca nu sunt cazuri. am data asa la misto o cautare pe net “probleme android” pai exista cazuri de te speri, am citit la unu ca cica dupa instalarea android 5 telefonul se restarta intruna, nu raspundea la comenzi se deconecteaza de la wifi, nu arata notificari…..etc. cum spune-am daca voi putini trolli care intrati aici nu aveti probleme cu ale voastre deviceuri nu inseamna ca androidul e “peste” iOS.

    • iTu, eu mă îngrozesc de câte ori citesc comentariile tale care abundă de greșeli de scriere și gramaticale. Nu văd ce altceva m-ar putea îngrozi mai mult.
      Tu relatezi opinia unui așa-zis consumator de Android, însă problemele alea nu sunt generalizate, nu apar în presa de specialitate. Întreabă orice troll veritabil ce probleme are Android, și vei vedea că pentru troll, Android este varză, deși trollul nu a pus niciodată mâna pe vreun Android, decât poate prin magazinele de prezentare.
      Eu nu am auzit ca pe Android să nu poți răspunde la un apel telefonic, și nu s-a întâmplat niciodată ca un “update” de sistem de operare să îți lase device-ul fără rețea Wi-Fi.

      Aici, unii aruncă cu noroi în Android, şi susțin că iOS este mult mai stabil. Peste câteva ore, la alt articol aceiași trolli se plâng că nu le merge aia sau aia pe iOS :)))

  6. iTu, din ce văd, tu mi-ai răspuns la mesaj, și sincer… nu înțeleg asta: “nu mai comenta ca să nu ai ce să citești”. Ce logică e asta?

    Discuția despre procentul de instalări nu are nicio treabă cu ce discutam înainte. Putem să găsim mereu întrebări ca să pierdem mesajul inițial. Și eu pot întreba: pe câte modele de iphone este instalat iPhone, sau pe câte rezoluții merge?
    Apple are vreo 8 modele de iphone, și vreo 4 rezoluții diferite, dar nici pe astea nu le poate administra eficient. Android merge pe mii de configurații hardware și pe zeci de rezoluții.