POWERVR SGX543 – un nou chip grafic descoperit in iOS 4.3, aduce performanta aproape dubla

Chipul grafic este o componenta foarte importanta pentru orice dispozitiv, fie el mobil sau nu, iar Apple a avut grija sa implementeze in iDevice-urile sale unul destul de puternic produs de compania Imagination Technologies si cunoscut sub denumirea de POWERVR SGX535. Cu ajutorul acestui chip grafic, jocuri precum Infiniti Blade ruleaza fara absolut nici o problema pe iDevices iar informatiile descoperite recent in iOS 4.3 beta 1 indica faptul ca Apple are pregatite niste surprize importante pentru noi.

PWERVR SGX543 este unul dintre cele mai noi chipuri grafice produse de compania Imagination Technologies si conform intrarilor din iOS 4.3 beta 1 este posibil sa il vedem implementat in viitoarele iDevice-uri. Acest nou chip grafic are o performanta aproape dubla fata de cel existent in chip-ul A4, adica atunci cand ruleaza la 200 Mhz are capacitate de calcul de 35 milioane de poligoane pe secunda si un filrate de 1 miliard de pixeli pe secunda, asta in comparatie cu un filrate de 500 milioane pixeli pe secunda si 28 milioane polygoane pe secunda cat poate POWERVR SGX535 din iDevice-urile actuale.

Pe langa putere de procesare, noul chip grafic este compatibil cu standardul OpenCL dezvoltat de Apple dar si cu procesoarele dual-core deci aduce performante net superioare hardware-ului actual. E greu de spus daca vom vedea acest nou chip grafic in viitoarele iDevice-uri insa eu sper ca macar iPhone 5 sa il aiba.