Apple extinde programul de trade-in pentru tablete iPad si in Europa

  Acum cateva saptamani de zile v-am spus ca Apple a initiat in SUA un program prin care le ofera clientilor sai posibilitatea de a returna tablete iPad si de a primi vouchere valorice in schimbul lor. Dupa cateva saptamani de disponibilitate pe continentul american, programul este incepand de astazi disponibil si in Europa, mai exact in Franta, Germania, Marea Britanie si Spania.

  In baza acestui program orice client Apple poate returna o tableta iPad 2/3/4 sau iPad Mini in Apple Store-uri in schimbul unui voucher valoric pentru achizitionarea iPad Air sau iPad Mini cu Ecran Retina. Fara a dezvalui suma pe care o ofera in schimbul acestor tablete, facand o comparatie cu preturile calculate pentru SUA, ar trebui sa stiti ca nu veti obtine o suma mai mare decat in cazul vanzarii tabletei pe website-urile de licitatii.

  Nu se stie deocamdata cand va extinde Apple programul in alte tari europene, inclusiv in Romania, insa din nou va spun ca in final nu veti obtine mai multi bani decat daca veti vinde tableta singuri.