iOS 8 beta 5 permite optimizarea spatiului ocupat de poze in iDevice-urile noastre

  Ca parte a noutatilor implementate de catre compania Apple in iOS 8 beta 5 regasim o noua functie care permite optimizarea spatiului ocupat de poze in iDevice-urile noastre. Ce inseamna acest lucru? Ei bine, conform descrierii facute de catre compania Apple, alegand optiunea Optimize iPhone Storage, iCloud va salva pozele originale in serverele Apple, pastrand doar o versiune cu rezolutie mai mica in terminalele noastre.

  In cazul pozelor inregistrate folosind aplicatia Camera, reducerea rezolutiei implica automat si reducerea spatiului ocupat de catre poze, astfel ca ati putea elibera pana la cativa GB de spatiu prin utilizarea acestei optiuni. Noua functie este disponibila in iOS 8 beta 5 in meniul Settings>iCloud>Photos si poate fi utilizata numai daca avem activat sistemul iCloud Photo Library.