OS X Yosemite beta 6 activeaza sistemul screen sharing in sistemul iMessage

  Incepand cu OS X Yosemite compania Apple implementeaza in sistemul sau de operare o functie care le permite utilizatorilor sa-si partajeze intregul ecran al Mac-ului cu persoanele cu care poarta conversatii prin intermediul Messages si sistemul iMessage. Incepand cu OS X Yosemite beta 6, compania Apple a activat aceasta functie pentru toti utilizatorii, iar in imaginile acestui articol puteti vedea exact cum functioneaza intregul sistem.

  Un interlocutor va poate cere prin iMessage sa ii partajati ecranul Mac-ului vostru si aplicatia ne ofera optiunile de a accepta/respinge cererea si de a bloca utilizatorul. Dupa acceptarea screen sharing-ului, aplicatia Messages ne ofera optiuni suplimentare pentru blocarea sunetului audio, optiuni pentru a permite interlocutorului sa aiba accces pentru a controla calculatorul nostru si optiuni pentru a opri/termina screen sharing-ul, deci practic vorbim despre ceva similar cu Team Viewer.

  Desi sistemul nu functioneaza 100% corect in momentul de fata pentru utilizatorii care testeaza OS X Yosemite beta 6, pana in ziua lansarii oficiale, problemele sale vor fi cu siguranta rezolvate.