Nexus Player – un competitor pentru Apple TV ce ruleaza Android TV

  Nexus Player este un produs lansat in acesta seara impreuna cu Nexus 6 si Nexus 9, el fiind dezvoltat de catre Google in colaborare cu Asus, Android TV fiind sistemul de operare in baza caruia functioneaza. Dupa cum puteti vedea si din imaginea de mai sus, Nexus Player va fi un competitor serios pentru Apple TV, cel mai popular si mai bine vandut set top box, adica produs cu ajutorul caruia pot fi vizionate filme, din diverse servicii online de streaming.

  Nexus Player este la fel de mic precum un Apple TV si ofera, in mare, cam aceeasi functionalitate, diferenta principala stand in faptul ca produsul Google beneficiaza de o interfata aparent mai buna. Spre deosebire de Apple TV, Nexus Player va permite inclusiv jucarea de jocuri disponibile in Google Play si care pot fi controlate folosind un gamepad special, asa ca veti avea parte de o experienta cat se poate de interesanta cu el.

  Nexus Player va fi comercializat in magazinele din SUA incepand cu data de 3 noiembrie si desi este conceput special pentru americani, il veti putea utiliza si in Romania pentru diverse lucruri, mai putin pentru a accesa Netflix sau Hulu fara proxy-uri.