Un numar record de utilizatori folosesc iCloud

iCloud este unul dintre cele mai mari servicii de tip cloud de pe planeta, compania Apple oferindu-l nativ si gratuit pentru utilizatorii de iPhone, iPad si iPod Touch-uri, rata de adoptie fiind impresionanta, insa usor de inteles avand in vedere distributia sa.

Conform lui Eddy Cue, vicepresedintele diviziei de servicii de internet din cadrul Apple, iCloud are 782 de milioane de utilizatori activi lunar, deci trei sferturi dintre toate iDevice-urile active pe planeta folosesc iCloud sau servicii asociate pentru a transfera date.

Cu un numar atat de mare de utilizatori activi, serverele iCloud proceseaza 200.000 de iMessage-uri in fiecare secunda sau 17 miliarde de mesaje pe zi, peste 750 de milioane de aplicatii si alte produse multimedia fiind cumparate in fiecare saptamana de la Apple.

Practic Apple are in administrare un serviciu cloud cu un numar colosal de utilizatori, mai mic decat cel al WhatsApp Messenger, insa suficient de mare pentru a reprezenta o concurenta pentru cei de la Facebook sau chiar compania Google.

Ca sa fiu sincer, ma astept ca pana la finalul anului viitor cifra sa treaca de 1 miliard de utilizatori pe masura ce numarul de iDevice-uri active va creste constant, compania Apple avand capacitatea de a oferi servicii foarte bune pentru utilizatorii sai globali.