DACIA Logan: Noi FOTO cu Interiorul si SURPRIZA din Masini

DACIA Logan are parte de noi foto care ne prezinta dintr-un alt unghi interiorul masinii, impreuna cu bordul si volanul, plus una dintre surprizele mari.

DACIA Logan farurile

DACIA Logan a avut prezentata in mod oficial cea de-a treia versiune de catre cei de la DACIA pentru intreaga lume, si am vazut surprizele la care a lucrat compania romaneasca timp de cativa ani de zile, ele venind ca o schimbare extrem de buna pentru noi. V-am prezentat zilele trecute o imagine cu interiorul DACIA Logan, iar atunci am vazut pentru prima oara cum arata versiunea finala, una intermediara fiind prezentata acum cateva luni.

DACIA Logan are astazi parte de doua imagini noi, una care ne arata interiorul dintr-o cu totul alta perspectiva, cu sistemul multimedia pornit pentru folosire, si puteti vedea cum va arata inclusiv interfata acestuia. Mai mult decat atat, vedem mai clar volanul, schimatorul de viteze, gurile de aerisire, inclusiv sistemul de climatizare pe care DACIA Logan le va avea in versiunea a treia, astfel ca ne putem familiariza in avans cu toate aceste noutati.

DACIA Logan: Noi FOTO cu Interiorul si SURPRIZA din Masini

DACIA Logan farurile interior nou
FOTO publicata de facebook.com/dorin.ccd.10

DACIA Logan are prezentat mai clar inclusiv bordul, cu ceasurile pornite, si vorbim despre noutati interesante in raport cu ceea ce a fost oferit pana in momentul de fata pentru modelele care sunt vandute de catre DACIA. Totul arata mult mai modern in interiorul DACIA Logan, ceea ce este foarte bine pentru clientii care sperau sa aiba parte de un upgrade in raport cu modelele anterioare, iar el vine, si intr-un mod care sa satisfaca destul de multi clienti.

DACIA Logan farurile design
FOTO publicata de facebook.com/dorin.ccd.10

DACIA Logan are deasemenea prezentat mai clar si unul dintre noile faruri, care are un design special, similar cu ceea ce am mai vazut pe la alte modele de la Renault, dar si de la Volvo. DACIA Logan va avea in versiunea a treia a masinii parte de o schimbare extrem de mare pe partea de design, ceea ce desigur ca nu poate fi decat o veste excelenta pentru toti viitorii clienti care nu vor avea, probabil, de platit prea mult in plus pentru upgrade-uri.

DACIA Logan va fi lansata de catre cei de la DACIA in urmatoarele luni, deocamdata fiind prezentata doar la exterior, fara poze oficiale pentru interior, dar vom vedea cu siguranta si prezentari video in curand.