Le Max 2 Pro – primul smartphone cu 8 GB RAM ?

Le Max 2 Pro va fi primul smartphone cu 8 GB RAM, sau cel putin asta ne spune un zvon aparut in cursul acestei zile in legatura cu dispozitiuvl pe care compania LeEco urmeaza sa il aduca pe piata, cantitatea de memorie RAM implementata in acest dispozitiv fiind impresionanta.

Desi s-a zvonit ca Samsung Galaxy Note 7 si mai apoi primul Surface Phone ar urma sa fie lansate cu 8 GB RAM, despre primul am aflat ca va avea in final 6 GB RAM, iar al doilea pare mai mult un mit decat un produs real, asa ca Le Max 2 Pro ar putea fi primul terminal cu o cantitate atat de mare de memorie RAM.

Avand in vedere ca inca se vand foarte multe laptop-uri care nu au atat de multa memorie RAM disponibila pentru rularea sistemului de operare, vanzarea unui Le Max 2 Pro cu 8 GB RAM pare ireala, insa acesta este mersul normal al lucrurilor in lumea smartphone-urilor anului 2016.

Chiar daca abia au aparut pe piata smartphone-urile cu 6 GB RAM, Le Max 2 Pro urmeaza sa fie lansat tot anul acesta de catre compania LeEco, iar cei 2 GB suplimentari de memorie RAM sunt implementati pentru a atrage fanaticii de specificatii, asta deoarece e putin probabil ca performantele sa uimeasca in vreun fel.

Ca sa fiu complet sincer, nu cred ca in momentul de fata avem nevoie de smartphone-uri cu 8 GB RAM, precum ar trebui sa aiba Le Max 2 Pro, insa producatorii din China au cu totul alte idei in legatura cu terminalele mobile ce urmeaza sa fie vandute pe pietele globale.

Le Max 2 Pro 8 GB RAM