UPDATE – iPhone 6 primele schite prezinta terminalul cu ecrane de 4.7 inch si 5.7 inch

  Ca o completare pentru zvonul aparut zilele trecute ce ne spunea ca Apple pregateste lansarea unui iPhone 6 cu ecrane de 4.7 si 5.7 inch, astazi avem o serie de schite care prezinta dimensiunile viitorului terminal. Din pacate calitatea imaginilor nu este indeajuns de buna pentru a ne oferi detalii despre dimensiunile exacte ale celor doua modele ale iPhone 6, insa diferenta in ceea ce priveste lungimea si latimea lor este mare, dar acest lucru era de asteptat.

  Toate zvonurile aparute pana acum indica faptul ca Apple va lansa cel putin un iPhone 6 cu ecran de 4.7 inch, un al doilea model cu ecran de 5.5 sau 5.7 inch fiind deasemenea pregatit, chiar daca nu se stie cand va ajunge el pe piata. Compania americana pare sa fie intr-un proces avansat de testare a acestor terminale si se pare ca anul acesta Apple va intra pe piata smartphone-urilor cu ecrane mari, un studiu recent dezvaluind faptul ca o treime dintre actualii posesori de iPhone-uri ar cumpara un iPhone 6 cu ecran mare fara sa stea pe ganduri.

UPDATE: Conform dimensiunilor prezentate in schita de mai sus, iPhone 6C ar putea avea 137mm inaltime si 66mm latime, cu o grosime de 7mm, in timp ce iPhone 6 ar putea avea 157mm inaltime, 77 mm latime si o grosime de doar 6.7mm. In contrast, iPhone 5S are 123mm inaltime si 58.6mm latime.