iPhone 6 – marii parteneri Apple confirma lansarea luna viitoare

3

 

 

  Conform unor informatii aparute cu 2 saptamani in urma, oferite de surse credibile, Apple va prezenta iPhone 6 pe data 9 septembrie, iar daca privim strategia anilor trecuti, atunci lansarea va avea loc 10 zile mai tarziu. Desi nimeni nu a furnizat pana in prezent vreo posibila data pentru lansarea iPhone 6, marii parteneri ai Apple din SUA au inceput sa ofere reduceri masive pentru iPhone 5S si iPhone 5C, semn ca doresc sa-si epuizeze stocurile acestor terminale inaintea lansarii iPhone 6.

  De obicei aceste campanii de reduceri vin cu aproximativ o luna inainte ca un produs sa fie scos din vanzare si inlocuit cu un altul nou, asa ca este destul de clar de ce ele au fost initiate acum. Avand in vedere ca unii dintre cei mai mari retaileri din SUA si operatori de telefonie mobila au introdus recent reduceri substantiale pentru iPhone 5S si iPhone 5C, e putin probabil ca lansarea iPhone 6 sa fie la mai mult de o luna distanta, mai ales ca prezentarea iPhone 6 va avea loc pe 9 septembrie.

  Acestea fiind spuse, ar fi bine sa puneti bani deoparte pentru iPhone 6, deoarece nu veti mai avea de asteptat chiar atat de mult pana cand il veti putea achizitiona din strainatate, iar daca vreti sa va faceti o idee despre pret, puteti citi acest articol.