Lansarea Pokemon GO in Europa a fost amanata

Pokemon GO este de departe cel mai popular joc al momentului pentru iPhone si asta in conditiile in care a fost lansat in doar 3 tari de pe planeta, compania Nintendo reusind sa le aduca utilizatorilor o aplicatie de care acestia se pot bucura fara restrictii, desi ea este periculoasa pentru unii dintre ei.

Popularitatea Pokemon GO a generat o crestere cu peste 7 miliarde de dolari a valorii bursiere a companiei Nintendo, insa a pus sub mare presiune si infrastructura de servere pe care se bazau japonezii pentru a tine utilizatorii ocupati, ei avand mari probleme in a o mentine in functiune in ultimele zile.

Va spuneam dimineata ca Pokemon GO este mai folosit decat aplicatiile de mesagerie populare din cele 3 tari in care aplicatia este disponibila, iar numarul foarte mare de persoane care acceseaza serverele Nintendo au fortat compania japoneza sa ia decizia de a amana lansarea europeana a jocului, cel putin deocamdata.

Nintendo sustine ca in momentul de fata se chinuie sa imbunatateasca infrastructura din spatele Pokemon GO pentru a putea sustine numarul actual de utilizatori, dar si utilizatorii care vor decide sa instaleze jocul in terminale dupa lansarea europeana, asa ca vom mai avea de asteptat pana cand il vom putea descarca din App Store Romania.

Nintendo este perfect constienta de jocul pe care il ofera publicului larg si face toate eforturile pentru a lansa Pokemon GO in cat mai multe tari, insa popularitatea sa impiedica extinderea, situatia in sine fiind una neobisnuita pentru o companie atat de mare, cu resurse pe masura popularitatii jocurilor dezvoltate.

Acestea fiind spuse, daca asteptati lansarea Pokemon GO, mai aveti de asteptat pana cand titlul va fi disponibil in Romania.